Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, afirmă că în Clinica de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova este nevoie de medici specialişti, spitalul neavând în acest moment numărul necesar de medici pentru organizarea unor gărzi în specialitatea cardiologie intervenţională.
Ministrul a făcut aceste afirmaţii în contextul cazului actorului Florin Busuioc care, în urma unui infarct, a ajuns marţi seara la SJU Craiova, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale în Clinica de Cardiologie Intervenţională.
„Specialiştii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova au intervenit corect şi la timp în cazul lui Florin Busuioc. (…) În aproximativ trei ore din momentul în care Florin Busuioc a fost preluat de echipele SMURD şi transportat la SCJU Craiova, medicii specialişti au aplicat corect procedurile medicale care se impun în astfel de situaţii, inclusiv montarea unui stent. Operaţia a fost realizată în cadrul Clinicii de cardiologie intervenţională din cadrul SCJU Craiova, de către o echipă condusă de dr. Paul Traşcă, medic primar cu competenţă în cardiologie intervenţională şi asistat de dr. Eugen Ţiereanu, medic rezident anul 5 şi dr. Emilia Goanţă, medic specialist cu competenţă europeană în electrofiziologie”, se afirmă într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, deoarece în acest moment SCJU Craiova nu are numărul de medici necesari pentru organizarea unor gărzi în specialitatea cardiologie intervenţională, unitatea sanitară organizează gărzi la domiciliu pentru această specialitate, astfel încât să asigure intervenţia în cazuri de urgenţă, această soluţie fiind practicată în mai multe spitale din Europa care se confruntă cu lipsa de personal.
„În trecut, SCJU Craiova a scos la concurs posturi de specialişti, însă acestea nu au fost ocupate. Posturile vor fi scoase din nou la concurs, pentru a crea posibilitatea înfiinţării unei linii de gardă în cardiologie intervenţională. Procedurile aplicate în acest caz au fost corecte. Pacientul a avut parte de cele mai bune îngrijiri. Însă, avem nevoie de medici specialişti în Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară. Am convingerea că majorările salariale acordate de Guvern anul acesta, achiziţiile de aparatură de înaltă performanţă şi proiectele noilor spitale vor determina medicii să rămână în ţară, unde avem mare nevoie de personal”, a declarat Sorina Pintea, citată în comunicatul de presă.
Florin Busuioc a fost transferat, miercuri, de la SJU Craiova la Institutul „C.C. Iliescu” din Bucureşti.
Clinica de chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova a fost inaugurată în luna aprilie a.c., investiţia fiind realizată de Consiliul Judeţean Dolj printr-un proiect cu fonduri europene de circa 13 milioane lei.
Sursa: Agerpres
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…