Sorina Pintea, Ministrul Sănătăţii, a decis trimiterea de urgenţă a Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii pentru a verifica situaţia de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, informează un comunicat de presă transmis, duminică, de Ministerul Sănătăţii.
„Am cerut o verificare amănunţită şi rapidă Corpului de Control. Dacă este neglijenţă, vom acţiona în consecinţă”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, potrivit sursei citate.
Ministerul Sănătăţii precizează că, din informaţiile de la Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă şi de la conducerea spitalului, „în jurul orei 3:30 în această dimineaţă, unul dintre pacienţii internaţi în secţia de psihiatrie acuţi, aflat în salonul cu regim normal, a luat un stativ de perfuzii şi a lovit în zona capului pacienţii din salonul său şi din unul dintre cele alăturate, unde erau internate femei”.
Conform datelor oferite de minister, în urma agresiunii, au fost 13 victime: patru pacienţi au decedat (trei au decedat pe loc, iar unul după ce a fost transportat la UPU Spitalul Judeţean Buzău), trei pacienţi sunt răniţi cu traumatisme cranio-cerebrale majore şi şase pacienţi au traumatisme cranio-cerebrale/faciale minore.
„În prezent, dintre pacienţii care au fost răniţi, trei pacienţi (doi bărbaţi şi o femeie) cu traumatisme craniene severe se află internaţi la UPU Spitalul Judeţean Buzău. Unul dintre bărbaţi va fi transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti, ceilalţi rămânând internaţi deocamdată la Buzău. Cei şase pacienţi care au traumatisme craniene minore şi faciale vor rămâne deocamdată în UPU Buzău”, se arată în comunicat.
Sursa amintită menţionează că în tura din noaptea de sâmbătă spre duminică, „în pavilionul în care s-a întâmplat tragedia au fost un medic şi şapte asistenţi, trei infirmiere şi doi muncitori pentru supraveghere bolnavi psihici periculoşi”.
„Managerul unităţii medicale a declarat că agresorul era internat pentru probleme cu alcoolul şi a lovit victimele fără ca acestea să apuce să ceară ajutor. Ultima victimă care a fost rănită s-a trezit şi a reuşit să alerteze personalul medical”, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.