Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat luni că raportul de control privind platforma informatică a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va fi depus la DNA în următoarele zile, după finalizare.
Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă organizate, la sediul ministerului, în urma unei întâlniri cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar şi ai firmei care oferă mentenanţa sistemului informatic al cardului de sănătate. Ministrul Sănătăţii solicitase săptămâna trecută preşedintelui CNAS un raport cu privire la sistemul informatic al cardului de sănătate, care nu funcţionează de mai multe zile.
„La începutul lunii iunie, având în vedere numeroasele reclamaţii care ajungeau la Ministerul Sănătăţii legate de funcţionarea platformei informatice, am solicitat aprobarea pentru declanşarea unui control, un control care, de altfel, a mai fost efectuat – poate nu aşa în mare profunzime – şi anul trecut şi prin care noi atrăgeam atenţia, ca minister al Sănătăţii, asupra pericolelor la care este supusă această platformă informatică. (…) Controlul început în luna iunie va fi finalizat în următoarele şapte zile şi din lecturarea prealabilă pot să vă spun cu certitudine că acest raport de control va fi depus la DNA. Sunt aici, cu şeful Corpului de control. Noi am studiat încă de săptămâna trecută ceea ce avem în raportul prealabil. Din punctul nostru de vedere există fapte de natură penală. Noi, de altfel, am mai depus şi anul trecut, dar nu la DNA, un document. Sunt convinsă că instituţiile statului îşi vor face datoria”, a precizat ministrul.
Ea a menţionat că raportul de control vizează situaţia de la CNAS începând din anul 2011.
„Nu aş da vina neapărat pe actualul preşedinte al Casei. Eu am spus că de câţiva ani se întâmplă lucruri acolo şi atunci când va fi gata raportul de control îi voi face şi un raport şi, dacă va fi cazul, propuneri premierului României, pentru că vreau să fie perfect informat. (…) Au fost lăsate fără mentenanţă componente ale sistemului informatic al Casei şi care sunt vitale pentru funcţionarea în integralitate a sistemului. Nu avem mentenanţă la baza de date. Deci, în acest moment, noi nu putem verifica, de exemplu, calitatea de asigurat. În momentul în care tu faci o raportare a unui serviciu, dacă nu ai această componentă funcţională, serviciul nu poate fi validat şi prin urmare nu poate fi decontat. E adevărat, funcţionează offline”, a spus ea.
Sorina Pintea a apreciat că în ultimii ani Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „uzând de procedee birocratice exagerate”, ”a blocat funcţionarea normală” a sistemului informatic al cardului de sănătate.
„De ani de zile, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – şi spun Casa, deşi ştiu foarte clar care sunt direcţiile care au avut grijă să nu meargă procedurile în direcţia legală şi normală -, uzând de procedee birocratice exagerate, a blocat ceea ce înseamnă funcţionarea normală a sistemului. Şi îmi asum ceea ce spun, pentru că în momentul în care nişte proceduri care puteau fi finalizate – chiar cu toate contestaţiile din lume – au fost uitate oferte care au expirat stând în Casă…sunt lucruri care au îngreunat şi au afectat foarte mult funcţionarea acestui sistem. Aş dori în numele celor de la Casă – deşi nu este în subordinea Ministerului Sănătăţii – să îmi cer scuze utilizatorilor şi pacienţilor care au avut de suferit în urma nefuncţionării sistemului la capacitatea pentru care a fost creat”, a arătat ministrul.
Sorina Pintea a mai precizat că în cursul zilei de luni se va face o procedură de achiziţie în regim de urgenţă, având în vedere că în luna ianuarie a expirat contractul pentru baza de date a sistemului informatic.
„De 17 zile sistemul nu a funcţionat. Astăzi s-a dat drumul la sistem. Din păcate, la ora 10,00, a început să înregistreze din nou sincope. În urma acestei discuţii pe care am avut-o cu reprezentanţii Casei şi reprezentanţii firmei Siveco, concluziile sunt mai multe. Oricum, se impun măsuri urgente pentru a putea rezolva urgent în perioada următoare modul de funcţionare a platformei. Astfel încât în cursul zilei de azi se va face o procedură de achiziţie în regim de urgenţă, având în vedere faptul că pentru baza de date contractul a expirat. Procedura începută nu a fost finalizată, pentru că este contestată. Şi atunci, pentru a asigura perioada tampon, fără contractare, e nevoie de o procedură de urgenţă. Menţionez că această procedură ar fi trebuit să fie făcută, în momentul în care s-a constatat că procedura de achiziţie pentru contractul de mentenanţă nu este finalizată. Nu poţi lăsa sistemele bazei informatice celei mai complexe din România fără mentenanţă”, a spus ea.
Sorina Pintea a subliniat că este importantă şi achiziţionarea unei infrastructuri hardware suplimentare, având în vedere că în acest moment capacitatea de stocare este ocupată în proporţie de 98%, iar acest lucru riscă să pericliteze funcţionarea sistemului şi pe viitor.
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…