Din cuprinsul articolului
În contextul în care Omicron afectează atât persoanele vaccinate cât şi cele nevaccinate, Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației și senator PNL, propune ca şcolile să îşi suspende activitatea fizică în funcţie. Dar nu toate, ci în funcție de gradul de ocupare al paturilor din Secţiile Covid din spitale.
”Mda, este greu de răspuns. Poate, dintr-o anumită perspectivă. Dintr-o singură perspectivă poate fi privit şi aşa cum spuneţi dumneavoastră, însă atâta vreme cât noua variantă a virusului SARS CoV-2, Omicron, afectează foarte mult şi persoanele vaccinate şi persoanele nevaccinate, atâta vreme cât vaccinarea pe care am susţinut-o şi o susţin şi în continuare nu mai protejează, nu mai poate fi o parte a soluţiei. Atâta vreme cât vedem bine, din fericire, efectele acestui Omicron sunt cu 70-80 la sută mai puţin grave, mai ales dacă eşti vaccinat, ai o protecţie suplimentară. Dacă nu ai comorbidităţi, cred că deja poţi să stai mai liniştit. Este vorba de gestiune a riscului, este vorba de a evita acele cazuri grave, pentru că se vede că nu putem să evităm multiplicarea acestui virus, dar trebuie să evităm agravarea din perspectivă medicală”, afirma Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației a menționat ce factor pune presiune pe spitale și de ce scade şansa de a mai trata cazurile care ar putea deveni grave.
„Atunci când atingi un grad de ocupare de 75 la sută din numărul total de paturi destinate pacienţilor cu COVID într-un judeţ, înseamnă că în acel judeţ ai o problemă cu presiunea pe spitale şi scade şansa de a mai trata cazurile care ar putea deveni grave. În această situaţie, Ministerul Sănătăţii a făcut această propunere, am discutat-o în detaliu şi am înţeles că într-o astfel de situaţie trebuie să plătim cu toţii un preţ”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Prima TV.
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…