Sari la conținut

SORANA Cârstea, frumoasă şi generoasă! În România contează unde te naşti…

SORANA CÂRSTEA este nu doar frumoasă, ci şi generoasă. Mereu a spus că este o onoare să joace pentru România şi că îşi doreşte să dă dea înapoi comunităţii datorită căreia, simte ea,  se află într-o situaţie privilegiată.

De la vorbă la faptă nu e mult, pentru că tenismena Sorana Cârstea a donat, miercuri, un incubator Spitalului Judeţean Târgovişte, valoarea aparatului necesar secţiei Maternitate fiind de 75.000 de euro. Sunt banii câştigaţi de sportivă  în  confruntarea dintre  România-Elveţia.

Incubatorul va putea salva vieţi, iar Sorana este foarte bucuroasă datorită acestui lucru.

În România doar 23 de unităţi sunt de nivel III şi pot prelua cazuri severe. La noi, din păcate, ca să poţi trăi contează unde te naşti…

„Mă bucur enorm să pot fi prezentă astăzi aici la Târgovişte, oraşul meu, unde mi-am petrecut copilăria. Aceşti bani pe care i-am donat au fost banii pe care i-am primit la confruntarea România-Elveţia, bani pe care i-am câştigat jucând sub tricolorul României şi mereu am spus că pentru mine este o onoare să joc pentru România, niciodată nu am făcut-o pentru bani şi, având în vedere că sunt într-o situaţie privilegiată, mi-am dorit să dau ceva înapoi comunităţii şi primul gând a fost să dau ceva înapoi oraşului unde am crescut, Târgovişte. A fost începutul acestei idei, apoi am luat legătura cu echipa ‘Salvaţi Copiii’ şi am luat hotărârea să cumpărăm acest incubator, am înţeles că era nevoie foarte mare. Mă bucur să pot face acest lucru”, a spus Sorana Cârstea.

Incubatorul a fost imediat pus în folosinţă, fiind un aparat performant de care unitatea medicală avea mare nevoie.

„Tocmai am fost să văd incubatorul şi în el sunt doi micuţi, gemeni, care s-au născut cu 900 de grame şi a fost un moment emoţionant pentru mine să îmi dau seama că acest incubator va putea salva vieţi şi sunt extrem de mândră de ziua de azi”, a mai precizat Sorana Cârstea.

Aparatura performantă este o necesitate în unităţile medicale din România, susţin reprezentanţii „Salvaţi Copiii”.

„În România contează unde te naşti, ca să poţi trăi: doar 23 de unităţi sunt de nivel III şi pot prelua cazuri severe. Datele arată că 90% dintre copiii prematuri sau extrem de prematuri (sub 32 de săptămâni) supravieţuiesc în ţările dezvoltate, în timp ce în regiunile slab dezvoltate 90% dintre aceşti copii mor (raport WHO Born too soon). În România este cazul unuia din 10 copii, care se naşte prematur şi are nevoie de intervenţie medicală de urgenţă încă din primul minut de viaţă pentru a supravieţui”, se arată într-o informare a Organizaţiei „Salvaţi Copiii”.

Conform datelor organizaţiei, lipsa aparaturii performante rămâne o problemă a maternităţilor din spitalele româneşti.

„Echipamentele medicale insuficiente rămân o problemă frecventă în România, conform datelor din analiza ‘Salvaţi Copiii’ privind situaţia maternităţilor din România: 13% dintre maternităţile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuţi prematuri, 56% dintre maternităţile de nivel II nu au un ventilator pentru suport respirator şi 14% dintre maternităţile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii”, se mai arată în informare.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel