Categories: Mediu curat

Sondaj UNICEF. Doar 50% dintre tineri recunosc definiția corectă a schimbărilor climatice

Majoritatea copiilor și a tinerilor declară că au auzit de schimbările climatice, dar numai 50% dintre ei înțeleg la ce se referă acestea, potrivit unui nou sondaj realizat de UNICEF și Gallup, publicat în contextul reuniunii din cadrul COP28 a liderilor mondiali.

Sondajului global relevă că, în medie, 85% dintre tinerii chestionați cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani din 55 de țări au declarat că au auzit de schimbările climatice, însă doar 50% dintre aceștia au ales definiția corectă inclusă în Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice atunci când li s-a cerut să aleagă între „schimbări sezoniere ale vremii care au loc în fiecare an” și „fenomene meteorologice mai extreme și o creștere a temperaturii medii globale ca urmare a activității umane”.

„Tinerii s-au numărat printre cei mai mari eroi în acțiunile demarate pentru a combate impactul schimbărilor climatice. Pe străzi sau în sălile de discuții, aceștia au îndemnat la acțiuni climatice, iar noi trebuie să depunem și mai multe eforturi pentru a ne asigura că toți copiii și tinerii înțeleg criza care planează asupra viitorului lor”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.

„La COP28, liderii trebuie să își ia angajamentul de a se asigura că tinerii și copiii sunt educați în legătură cu această problemă, sunt luați în considerare în cadrul discuțiilor și sunt implicați în deciziile care le vor influența viața în deceniile următoare”.

Cele mai slabe cunoștințe referitoare la schimbările climatice s-au înregistrat în rândul tinerilor din țările cu venituri medii inferioare și mici – cele mai vulnerabile la impactul schimbărilor climatice – precum Pakistan (19%), Sierra Leone (26%) și Bangladesh (37%).

Potrivit Indicelui riscului climatic în rândul copiilor, publicat de UNICEF în 2021, copiii din toate cele trei țări sunt considerați ca fiind expuși unui risc extrem de mare în ceea ce privește impactul schimbărilor climatice și al degradării mediului, care le pune în pericol sănătatea, educația și protecția și îi expune la boli fatale.

Sondajul global – care continuă proiectul inițiat în 2021, Changing Childhood Project – analizează rezultatele subsetului de întrebări ale UNICEF din cadrul sondajului realizat de Gallup la nivel mondial în 2023. Alături de schimbările climatice, acesta explorează două provocări persistente care influențează viața copiilor și a tinerilor – încrederea în informații și constrângerile privind schimbările politice într-o lume globalizată.

În ceea ce privește încrederea în informații, rezultatele arată că 60% dintre tinerii chestionați folosesc rețelele de socializare ca principala sursă de știri și de informații, însă doar 23% dintre ei au încredere în informațiile de pe aceste platforme. De fapt, rețelele de socializare reprezintă sursa de informații cu cea mai mică credibilitate dintre toate instituțiile incluse în sondaj.

Asemenea rezultatelor inițiale ale proiectului Changing Childhood, datele reflectă impactul globalizării asupra acestei generații, 27% dintre tinerii respondenți identificându-se drept cetățeni ai lumii – mai mult decât orice altă grupă de vârstă inclusă în sondaj.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Viziunea mai expansivă asupra lumii pe care a identificat-o sondajul în rândul tinerei generații ar putea oferi speranțe pentru intensificarea alianțelor și a colaborărilor transfrontaliere vizând criza climatică, scăderea încrederii și alte probleme mondiale.

Tinerii români, informaţi despre schimbările climatice

În România, 89% dintre cei 83 de respondenți cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani au declarat că au auzit de schimbările climatice. 65% dintre respondenți identifică schimbările climatice cu fenomenele meteorologice extreme și cu o creștere a temperaturilor medii la nivel mondial ca urmare a activității umane.

61% dintre tinerii respondenți români au indicat oamenii de știință ca fiind cea mai de încredere sursă de informații corecte, 59% au ales medicii și lucrătorii din domeniul sănătății și 48% organizațiile religioase. 24% au votat mass-media ca sursă de încredere, 16% – social media, în timp ce 10% – guvernul național.

„Acest studiu oferă informații valoroase cu privire la modul în care percep copiii și tinerii trei provocări persistente care ne modelează lumea – acum și în viitor”, a declarat Joe Daly, partener principal în cadrul Gallup. „Este crucial să prezentăm perspectivele tinerilor. Acestea îi ajută pe actualii decidenți politici să înțeleagă nevoile și opiniile generațiilor viitoare într-o eră a schimbărilor rapide și a incertitudinii”.

Dreptul copiilor la un mediu curat, sănătos și durabil

În luna august, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a afirmat dreptul copiilor la un mediu curat, sănătos și durabil, în urma recunoașterii de către Adunarea Generală a ONU, în iulie 2022, a faptului că un mediu curat, sănătos și durabil este un drept al omului. Orientările au vizat în mod explicit urgența climatică, pierderea biodiversității și intensificarea poluării și au prezentat contramăsuri menite să protejeze viața copiilor și perspectivele viitoare ale acestora.

În ciuda acestor drepturi, ratificate de către 196 de state în cadrul Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, și a faptului că se numără printre categoriile cele mai vulnerabile în fața impactului schimbărilor climatice, copiii sunt în mare parte ignorați în cadrul deciziilor ce urmăresc combaterea crizei climatice, ceea ce înseamnă că vulnerabilitățile, nevoile și contribuțiile lor unice sunt deseori neglijate.

În cadrul Summitului COP28 privind schimbările climatice, care se desfășoară la Dubai, UNICEF face apel la liderii mondiali să se asigure că deciziile luate protejează în mod deliberat copiii și permit investiții în copii, inclusiv în educația privind schimbările climatice. Acest lucru presupune:

  • Prioritizarea copiilor în cadrul deciziei finale a COP28 și inițierea unor discuții cu experții privind copiii și schimbările climatice.
  • Includerea copiilor și a echității intergeneraționale în Bilanțul global.

Includerea copiilor și a serviciilor esențiale rezistente la schimbările climatice în decizia finală referitoare la obiectivul global privind adaptarea la schimbările climatice.

  • Adaptarea Fondului pentru pierderi și daune și a acordurilor de finanțare la nevoile copiilor și includerea drepturilor copilului în procesul de guvernanță și de luare a deciziilor la nivelul Fondului.

După COP28, UNICEF solicită părților implicate să ia măsuri pentru a proteja viața, sănătatea și bunăstarea copiilor – inclusiv prin adaptarea serviciilor sociale esențiale, prin transformarea fiecărui copil într-un apărător al mediului și prin respectarea acordurilor internaționale privind mediul durabil și schimbările climatice, inclusiv prin reducerea accelerată a emisiilor.

„După ce am văzut cât de puternică este mișcarea pentru climă a tinerilor, sunt convinsă că informarea și implicarea unui număr și mai mare de tineri în combaterea crizei climatice ar putea amplifica sentimentul colectiv de urgență de care are atât de multă nevoie lumea”, a adăugat Russell.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

7 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

8 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: