Sari la conținut

Somnul dezechilibrat este un adevărat pericol. Specialiștii pun la zid atât lipsa somnului, cât și somnul în exces, iată de ce

Somnul dezechilibrat îți afectează masiv capacitățile cognitive. Câte ore de somn recomandă specialiștii.

O perioadă de somn sub şapte ore sau care depăşeşte nouă ore poate avea un efect negativ asupra performanţelor cognitive ale unei persoane, precum memoria vizuală şi timpul de reacţie, conform unui studiu publicat de University College London (UCL), citat de Xinhua.

O echipă de oameni de ştiinţă de la UCL a analizat date prelevate de la aproape 400.000 de participanţi înregistraţi în baza de date UK Biobank dar şi în iniţiativa ”International Genomics of Alzheimer’s Project”, în încercarea de a identifica o posibilă asociere între somn şi funcţia cognitivă şi demenţă, scrie Agerpres.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care dormeau mai puţin de şapte ore făceau mai multe erori (5%) în cadrul unui test de memorie vizuală, iar cele care dormeau peste nouă ore greşeau chiar mai mult (9% ) la acest test.

”Am recomanda ca majoritatea adulţilor sănătoşi să urmeze recomandarea (de somn) între şapte şi nouă ore”, a declarat doctor Victoria Garfield de la UCL, unul dintre autorii studiului.

”În mare, studiul nostru subliniază importanţa duratei somnului în relaţie cu funcţia cognitivă. Acest lucru sugerează că îmbunătăţirea obiceiurilor de somn ar putea fi benefice pentru sănătatea cognitivă”, a notat un alt participant la cercetare, Albert Henry, din cadrul aceleiaşi universităţi.

Pentru analizarea asocierii dintre somnul insuficient sau excesiv şi demenţă este nevoie de mai multe studii, au notat oamenii de ştiinţă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel