Din cuprinsul articolului
Antiviralele sunt medicamente esențiale pentru bolnavii de COVID, mai ales în contextul pandemic actual, odată cu răspândirea variantei Omicron. Acestea cresc șansele de vindecare și supraviețuire în cazul persoanelor care au nevoie de ajutor medical de specialitate.
Cu toate acestea, antiviralele sunt medicamente complexe, care nu se vor administra fără sfatul medicului. Acestea se recomandă în funcție de severitatea formei, de numărul zilelor de la debutul simptomelor, precum și alți factori.
De asemenea, antiviralele pot fi toxice pentru anumite persoane. Acestea pot avea efecte negative pentru persoanele aflate la vârsta fertilă.
Antiviralele, toxice în anumite cazuri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, afirmă că pentru Favipiravir există un studiu care demonstrează reducerea duratei bolii, dar nu cu influență asupra mortalității asupra cazurilor grave, iar pentru Arbidol nu există niciun fel de dovadă științifică a efectului acestora.
„Noi trebuie să înțelegem că lucrăm și trăim în UE, iar modul de autorizare și utilizare a medicamentelor în UE este strict reglementat. Cred că putem face pași înainte ca să existe în farmaciile cu circuit deschis Favipiravir, este ceea ce ne dorim, am luat legătura și cu producătorul de la Terapia Cluj să încercăm să găsim o soluție, încât el să fie disponibil și în România. Dar repet ce am spus în repetate rânduri, aceste medicamente sunt toxice, nu sunt medicamente care nu au toxicitate, pentru Favipiravir trebuie foarte multă reținere din partea femeilor aflate la vârstă fertilă, apropo de discuțiile fanteziste legate de vaccin, de data asta este o indicație clară atât pentru femeile aflate la o vârstă fertilă, cât și pentru bărbați, sunt medicamente care pot avea anumite efecte teratogene”, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, potrivit DC News.
Ce alte medicamente antivirale ar putea fi introduse în farmacii?
„Este vorba despre medicamentele inovative furnizate de companiile americane MSD și Pfizer care sunt foarte avansate cu procedurile de autorizare la nivelul Agenției Europene. (…)
În afară de aceste medicamente, mai sunt anticorpii monoclonali, foarte eficienți față de varianta Delta, dar mai puțin eficienți față de varianta Omicron. Așteptăm să vedem care sunt produsele care se califică pentru această nouă variantă”, declară ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.