Din cuprinsul articolului
Soluția pentru a ieși din criza covid-19. Pandemia de coronavirus a afectat foarte multe industrii. Una din cele mai afectate industrii din România este HoReCa, motiv pentru care antreprenorii se găsesc în situația de a spune da vaccinului pentru a-și reveni din această criză.
Dragoș Dumitrescu, un antreprenor cu 41 de angajați, a declarat că ar vrea ca toți angajații săi se vaccineze împotriva COVID, însă nu-i poate obliga. Dar le poate cere zilnic un test prin care să ateste că sunt negativi.
„Nu e legal să obligi, suntem în 2021, dar voi încerca să fie cumva o obligativitate treaba asta. Dacă nu o să se vaccineze, dacă nu o să înțeleagă că este bine pentru toată lumea, o să-i pun să vină în fiecare zi cu câte un test COVID, să văd că sunt negativi – să vedem dacă pot să facă treaba asta – pentru că asta am voie să fac”, a spus Dragoș Dumitrescu.
El și-a explicat alegerea: „Cine lucrează în industria HoReCa știe foarte bine despre ce e vorba, și cu angajații, și cum merg lucrurile, mai ales în momentul acesta. Este foarte greu”.
„Eu am încercat din martie, de când este această pandemie/criză, să țin toți angajații. N-am dat pe nimeni afară și din cauza asta am acumulat datorii către stat de peste 100.000 de euro”, a mai spus antreprenorul.
Dragoș Dumitrescu a adăugat că „în mare parte” angajații lui vor să se vaccine împotriva COVID-19: „Au înțeles, pentru că am avut printre noi doi angajați care au fost pozitivi și a fost destul de greu, a trebuit să închidem, să redeschidem cu oameni care să suplinească postul respectiv, oboseală în plus. Nu e în regulă, trebuie să ne păzim și să scăpăm de chestia asta”.
„Până la urmă, e o chestie normală – și de gripa normală ne vaccinăm în fiecare an – eu cred că va deveni o normalitate”, a completat el.
Antreprenorul a spus că nu doar vaccinarea reprezintă ieșirea din criză în care se află industria ospitalității, ci și granturile promise de guvern și care încă nu au ajuns din octombrie. „Sunt foarte puțini care au primit și ne bazăm pe treaba asta, pentru că datoriile se adună”, a subliniat el.
O vizită de trei minute la toaletă cu telefonul mobil se poate transforma cu ușurință…
România traversează o perioadă de tranziție meteorologică, cu temperaturi în creștere până la mijlocul săptămânii,…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an…
Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, horoscopul celor 12 zodii pentru…
Un nou studiu publicat în revista "British Journal of Clinical Psychology" dezvăluie o parte dintre…
Profețiile lui Nostradamus și Baba Vanga pentru anul 2025 continuă să alimenteze temerile legate de…