Soluția care ne scăpă de stres! Ce aliment trebuie să consumăm atunci când suntem copleșiți?

Din cuprinsul articolului

Soluția care ne scăpă de stres! Ce aliment trebuie să consumăm atunci când suntem copleșiți? Viața a devenit din ce în ce mai stresantă. Pentru a combate stresul zilnic, nu este nevoie să apelezi la medicamente, ci doar să integrezi în alimentația ta un singur aliment.

Proteine şi albumine

Astfel, este vorba de nuci, ele au cel mai rapid efect de calmare, datorită conținutului ridicat de vitamine. Consumul zilnic de nuci crește nivelul total de proteine şi albumină, protejând oamenii de efectele negative ale stresului.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Australia de Sud, consumul unui singur aliment ne poate scăpa de stările de apatie, insomnie, iritabilitate, letargie şi izbucnirile necontrolate de plâns, generate de stres.

Consumul a doar 50 de grame de nuci în fiecare zi ar fi suficient pentru a îmbunătăți unii indicatori de sănătate mintală, legaţi de studiul stresului.

Dovada vine dintr-un studiu clinic făcut random în care un grup de 60 de studenţi, cu vârste între 18 şi 35 de ani, selectaţi aleatoriu: timp de 16 săptămâni toţi au primit o porţie de 56 de grame de nuci în fiecare zi şi, ulterior, i s-a cerut să furnizeze sânge, mostre de salivă şi să completeze o serie de chestionare despre sănătatea mintală, starea de spirit, bunăstarea generală şi obiceiurile de somn.

Studenții care au consumat nuci timp de patru luni au arătat o protecţie mai mare împotriva unora dintre efectele negative ale stresului asupra sănătăţii mintale (comparativ cu grupul de control).

Stresul şi depresia au apărut mai rar, dar, mai important, cercetătorii au remarcat următoarele:

Consumul a 56 g de nuci a redus nivelul de a-amilază, un marker cunoscut al stresului.

În cele din urmă, cei care şi-au consumat porţia zilnică de nuci au prezentat şi ei îmbunătăţiri ale somnului pe termen lung.

„Deşi este nevoie de mai multe cercetări de susţinere, avem tot mai multe dovezi că consumul de nuci poate avea efecte pozitive asupra cogniţiei şi sănătăţii mintale, potenţial datorită abundenţei conţinutului lor de omega-3 ALA”, a explicat Larisa Bobrovskaia, lector principal asociat de ştiinţe clinice şi de sănătate la Universitatea din Australia de Sud şi conducătoare a studiului, potrivit businessmagazine.ro.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: