Din cuprinsul articolului
Solstițiul de vară are loc în acest an pe data de 21 iunie și potrivit tradiției este ziua în care cerurile se deschid, iar dorințele devin realitate.
Miercuri 21 iunie este ziua cea mai lungă din an sau solstițiul de vară. Este denumită și Ziua Soarelui și marchează momentul în care începe vara din punct de vedere astronomic, nu doar calendaristic.
Pe 21 iunie este și Ziua Mondială a Soarelui, o sărbătoare instituită de Societatea Internaţională pentru Energie Solară.Această zi este marcată de o aliniere perfectă a axei Pământului pe direcţia Soarelui.
După momentul solstițiului de vară, durata zilei va începe sa scadă, iar a nopții să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, când este solstițiul de iarnă.
Se spune că înainte de solstițiu este bine să pui o bijuterie preferată într-un vas rezistent la foc, peste să pui ierburi aromate, iar în dimineața zilei de 21 iunie să scoți bijuteria și să o pui într-un vas cu apă curată, apoi să o treci prin flacăra unei lumânări aurii sau galbene. Astfel, bijuteria va fi purificată și îți va purta noroc.
În ziua solstițiului, în unele zone ale țării, oamenii aprind focuri pe câmp și stau în jurul focului. Se spune că rolul focului este acela de a alunga spiritele rele și este complet interzis să stingi focurile.
Solstițiul de vară reprezintă și un prilej bun pentru schimbările în dragoste. Se spunea că odată cu solstițiu de vară poți avea noroc în dragoste. De asemenea, în această zi se organizează petreceri sau evenimente speciale, în familie.
Se spune că în ziua de solstițiul de vară este bine să faci baie în lacuri ori râuri, deoarece efectul este unul curativ, care poate constitui un ritual de renaștere.
2024 – 20 iunie, ora 20:51
2025 – 21 iunie, ora 02:42
2026 – 21 iunie, ora 08:24
2027 – 21 iunie, ora 14:11
2028 – 20 iunie, 20:02
2029 – 21 iunie, ora 01:48
2030 – 21 iunie, ora 7:31.
Descoperă în continuare cum le va afecta solstițiul de vară pe următoarele zodii și ce poți să faci în cazul în care te regăsești printre una dintre zodiile menționate mai jos.
Gemenii vor traversa o perioadă dificilă în privința relațiilor cu ceilalți. Soarele își aduce o energie destul de diferită, dar totuși familiară, care din păcate nu este pe placul tău. Astfel, există posibilitatea ca unele relații cu persoanele apropiate să se destabilizeze, iar tu vei fi cel care va avea de suferit, notează kfetele.ro
Scorpionii sunt la rândul lor afectați de acest eveniment astrologic. În cazul lor, se va simți o discrepanță semnificativă în privința relațiilor profesionale. Astfel, dacă v-ați fi imaginat că odată cu această perioadă vă veți dezvolta din punct de vedere financiar, se pare că Soarele nu este de partea voastră.
Capricornii sunt cunoscuți pentru natura lor stabilă și practică, dar de data aceasta, vor fi afectați de solstițiul de vară. Astfel, vor deveni mai înceți și vor întâmpina anumite probleme în realizarea anumitor sarcini.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…