Sari la conținut

Solstițiul de vară 2024. Tradiții și superstiții în ziua cea mai lungă a anului

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Solstițiul de vară marchează momentul în care începe vara din punct de vedere astronomic, nu doar calendaristic. Solstițiul, denumit și Ziua Soarelui, reprezintă cea mai lungă zi din an.

Denumirea de solstiţiu (”Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia.  

Cuvântul are etimologie dublă. Acesta provine din latinescul ”solstitium”, care înseamnă ”solstițiu”, și din franțuzescul ”solstice”. Substantivul ”solstitium” este format din cuvântul latin ”sol”, ”solis”, ”solem”, care înseamnă Soare, și din ”stitium”, derivat din verbul ”sisto”, ”sistere”, ”stiti”, ”statum”, ce se traduce prin a opri, a rămâne constant, a sta, a se menține. 

De la solstițiul de vară, durata zilei începe să scadă, iar durata nopții începe să crească pentru următoarele 6 luni, până la solstițiul de iarnă. 

În emisfera nordică, solstițiul de vară are loc în iunie (în timp ce în emisfera sudică are loc solstițiul de iarnă), iar în emisfera sudică are loc în decembrie (în timp ce în emisfera nordică are loc solstițiul de iarnă). 

Solstițiul de iarnă
Sursă foto: Getty Images

Când are loc solstițiul de vară 2024?

Solstițiul de vară 2024 are loc joi, 20 iunie (la ora 23:51), zi care marchează începutul verii astronomice în emisfera nordică. Este ziua în care Soarele răsare la cea mai nordică poziție a sa. Solstițiul de vară este cea mai lungă zi din an, mai exact ziua cu cele mai multe ore de lumină naturală. 

De menționat însă că mai multă lumină solară nu înseamnă mai multă căldură. La solstițiul de vară, emisfera nordică primește mai multă lumină solară decât în orice altă zi a anului. Dar asta nu înseamnă că prima zi de vară este și cea mai fierbinte. Oceanele și atmosfera Pământului acționează ca niște rezervoare de căldură, absorbind și redirecționând razele solare în timp. 

Chiar dacă planeta absoarbe multă lumină solară la solstițiul de vară, este nevoie de câteva săptămâni pentru a o elibera. Prin urmare, cele mai călduroase zile au loc, de obicei, în iulie sau august.  

Tradiții și superstiții

Solstițiul de vară este asociat, în cultura populară, cu sărbătoarea creștină a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie). În cultura populară, această zi mai este asociată cu Sânzienele sau Drăgaica, făcând trimitere la zânele bune, care aduc belșug, roade bogate, pace și bucurie.

Solstițiul de vară este legat de sărbătoarea de Sânziene. Drăgaica sau Sânzienele sunt sărbătorite de români pe data de 24 iunie. Sânzienele reprezentau în mitologia românească zânele bune, zâne care se înrudeau cu maleficele iele. Însă, dacă ziua nu era respectată de oameni așa cum se cuvine, atunci şi ele deveneau surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele. Noaptea de Sânziene este plină de magie și mister. Potrivit spuselor din bătrâni, este ziua favorabilă vrăjilor și descântecelor de dragoste.

Din cele mai vechi timpuri se credea în energia solstițiului de vară. Astfel că, timpul solstițiului se practica magie, deoarece se considera că solstiţiul avea darul de a îndeplini dorințele ori aspirațiile care, aparent, erau imposibile. Se spune că, datorită puterilor magice ale focului de solstițiu, fetele își puteau ghici viitorii soți. Flăcările focului alungau demonii și spiritele rele.

În credința populară se spune că solstițiul de vară este benefic și asupra schimbărilor în dragoste, sănătate și prosperitate. Magia practicată în timpul solstițiului are puterea de a materializa dorințe ori aspirații greu de realizat. În ziua solstițiului, la poli, Soarele este în mod constant vizibil la o înălțime puțin mai mare de 23 de grade, pe bolta cerească.

Când are loc solstițiul de vară în ani următori?  

  • Solstițiul de vară 2025 – 21 iunie, ora 2:42; 
  • Solstițiul de vară 2026 – 21 iunie, ora 8:24; 
  • Solstițiul de vară 2027 – 21 iunie, ora 14:11; 
  • Solstițiul de vară 2028 – 20 iunie, 20:02; 
  • Solstițiul de vară 2029 – 21 iunie, ora 1:48; 
  • Solstițiul de vară 2030 – 21 iunie, ora 7:31. 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel