Sari la conținut

Solidaritatea Sanitară susține revendicările la negocierile de astăzi, de la Guvern

noi negocieri
Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei
Federația Solidaritatea Sanitară își susțin revendicările la negocierile de astăzi

Federația Solidaritatea Sanitară își susțin revendicările la negocierile de astăzi, de la Guvern!

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a răspuns invitației la negocieri transmisă de Guvernul României, reprezentanții săi participând la întâlnirea ce se va desfășura astăzi la Palatul Victoria.

La aceste negocieri reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” vor susține toate revendicările comunicate public, așa cum pot fi ele găsite pe site-ul dedicat grevei generale: greva-in-sanatate.ro. Ținând cont că aceste revendicări au fost stabilite în comun de federațiile sindicale reprezentative din sănătate, sperăm ca ele să beneficieze de susținerea tuturor participanților la negocieri.

Creștere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar

Federația „Solidaritatea Sanitară” consideră că punctul minim de pornire pentru Guvern în aceste negocieri îl reprezintă oferta sa inițială, așa cum a fost aceasta prezentată de purtătorul de cuvânt al Guvernului: „o creștere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar de 20% pentru 2024”, adică creșterea cu 20% a cheltuielii salariale totale, ce reprezintă o creștere cu 20% a veniturilor salariale totale.

Participarea la această întâlnire este o dovadă a disponibilității la negocieri, ce face parte din valorile federației, pentru a satisface așteptările legitime ale angajaților din Sănătate.
În paralel, continuăm seria acțiunilor de avertizare, prealabile grevei generale, cu pregătirea acțiunilor de protest ce vor fi desfășurate în data de 08 februarie 2024, prin pichetarea Ministerului Sănătății.

Federația „Solidaritatea Sanitară”, sesizarea privind premisele declanșării unui conflict colectiv de muncă

Federația „Solidaritatea Sanitară” a înregistrat încă din data de 01 februarie 2024 la Ministerul Sănătății sesizarea privind premisele declanșării unui conflict colectiv de muncă. Așa cum se poate observa din conținutul sesizării, alături de drepturile salariale, revendicările aferente anexelor la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate se concentrează atât pe creșterea calității vieții profesionale a angajaților din sănătate, cât și pe creșterea calității serviciilor medicale.

Analiză a distribuției anvelopei salariale/fondului de salarii în sectorul public de sănătate (și clarificări terminologice)

Oferta inițială a Guvernului a fost formulată în două modalități, ambele fiind referiri la cheltuiala salarială totală:

  • Ca o creștere a anvelopei salariale cu 20% pentru anul 2024, briefing-ul de presă din data de 25.01.2024.
  • Ca o creștere (suplimentară) „a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar” în comunicatul de presă al Guvernului din aceeași dată.

În sistemul public de sănătate cheltuiala salarială totală (anvelopa salarială/fondul de salarii) include:

  • salariile de bază, care reprezintă cca. 65% din anvelopa salarială/fondul de salarii;
  • alte cheltuieli cu salariile, cum ar fi sporurile, alte drepturi salariale, contribuția asiguratorie pentru muncă s.a., acestea reprezentând cca. 35% din anvelopa salarială/fondul de salarii.

Spre exemplu, dacă o unitate are o distribuție a fondului de salarii/anvelopei salariale de forma cca. 70% pentru cheltuiala cu salariile de bază și cca. 30% cu alte tipuri de cheltuieli, atunci aceasta este distribuția fiecărui tip de cheltuială:

Amintim că de la 1 ianuarie 2024 angajaților din sănătate le-a fost acordată o creștere a salariilor de bază cu 5%, ce reprezintă o creștere a veniturilor salariale cu cca. 3,4%. Creșterea fondului de salarii/anvelopei salariale a fost, în consecință, tot de 3,4%.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel