Din cuprinsul articolului
Soldații ruși caută iubirea pe Tinder în Ucraina. „Nu avem de gând să ne culcăm cu inamicul”, spun ucrainiencele.
Dincolo de război, lacrimi și scene dramatice, războiul a adus în prim plan și scene absurde și comice, totodată.
Potrivit New York Post, mulți dintre soldații ruși și-au făcut profiluri de Tinder, în căutarea unor partenere ucrainience.
Soldații ruși caută iubirea pe Tinder în Ucraina. „Nu avem de gând să ne culcăm cu inamicul”, spun ucrainiencele.
Rușii au încercat să intre în vorbă cu ucrainience, prin intermediul rețelelor de dating.
O ucraineancă a povestit că la profilurile militarilor ruşi scrie că se „află în zonă”.
„Eu locuiesc în Kiev, dar mi-am schimbat setările de locaţie în Harkov, după ce o prietenă mi-a spus că sunt militari ruşi peste tot pe Tinder. Mi se pare amuzant şi, în acelaşi timp, înfricoşător”, a povestit o ucraineancă de 33 de ani.
Ea a adăugat: „Nu mi s-a părut nicunul dintre ei atractiv şi oricum nu am de gând să mă culc cu inamicul. Am dat swipe left şi le-am respins cererile”.
Femeia a povestit că a schimbat mesaje cu un soldat rus pe care-l cheamă Andrei, de 31 de ani, care apărea într-o poză îmbrăcat în uniforma de luptă şi ţinând în mâini un Kalaşnikov.
Când l-a întrebat dacă are „planuri de vizită”, soldatul i-a mărturisit că nu a avut voie să intre în țară de la anexarea Crimeei în 2014.
Când femeia a insistat asupra faptului că este soldat, Andrei a împărtășit un GIF al lui Jim Carrey, care părea a fi o recunoaștere că a fost desconspirat.
Ucrainianca a mai spus că pentru ea, soldații ruși păreau la fel ca oricare alți bărbați din aplicația de întâlniri. „Ei vor dragoste sau companie”, a declarat femeia.
În alte conturi de pe Tinder apar un soldat rus care afişează un ceas militar sau un alt soldat rus care și-a făcut un selfie cu pistolul de luptă în pat.