Din cuprinsul articolului
Soldat rus, operat de chirurgi cu vestă antiglonț. Nikolay Pasenko, în vârstă de 41 de ani, a fost lovit recent de o grenadă ucraineană trasă de un AGS-17 automat și a fost evacuat într-o unitate medicală din regiunea Belgorod, unde o radiografie a dezvăluit explozivul, a informat presa rusă.
„Examinarea a arătat că muniția miraculos neexplodată i-a străpuns coastele și plămânii și s-a blocat aproape de măduva spinării, între aortă și vena cavă inferioară, lângă inimă”, a spus ministerul într-un comunicat citat de nypost.com.
Proiectilul tras de un lansator automat de grenade ucrainean i-a sfărâmat coastele și i-a afectat un plămân, înainte de a rămâne blocat în apropierea coloanei vertebrale.
Grenada s-a blocat lângă coloana vertebrală, chiar sub inimă.
„Nu am înțeles ce s-a întâmplat. A fost o lovitură la marginea armurii și asta a fost. Nu mi-am pierdut cunoștința – am continuat să mă mișc. Apoi colegii m-au bandajat”, a spus Nikolay Pasenko.
Grenada s-a văzut la radiografie, iar tânărul a refuzat inițial operația, pentru a nbu-i pune pe medici în pericol.
„Eram împotrivă. Nu am vrut ca medicii să sufere, deoarece muniția ar fi putut exploda” , a spus Pasenko.
Lt.-colonelul Dmitri Kim, un chirurg militar rus, și echipa sa au îmbrăcat vestele antiglonț pentru a opera un soldat care avea în corp o grenadă neexplodata.
Dar medicii s-au îmbrăcat cu veste antiglonț și au început să opereze, în ciuda avertismentelor că ar putea fi aruncați în aer în mijlocul intervenției chirurgicale.
Inițial, bărbatul a refuzat operația, deoarece nu a vrut să îi pună în pericol pe medici din cauza muniției care ar fi putut exploda în orice moment.
„În caz de ceva, vom exploda împreună. Am fost avertizați că există riscul detonării muniției, dar nimeni nu a refuzat”, a spus Kim.
„Nu se întâmplă în fiecare zi să scoți o grenadă dintr-o persoană și într-un loc în care deplasarea la dreapta sau la stânga poate duce la moartea pacientului”, a spus el.
Operația a avut succes și soldatul s-a trezit ulterior pentru a le mulțumi chirurgilor „eroi”.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…