Categories: Ştiri sănătate

Șofer de ambulanță, înjunghiat în casa celui pe care venise să-l salveze

Un șofer de ambulanță a fost înjunghiat chiar în casa celui pe care venise să-l salveze. Ambulanța a intervenit la o adresă din Râmnicu Sărat la un bărbat care se simțea rău, când unul dintre angajații instituției a fost tăiat pe picior de un alt bărbat care se afla în locuința pacientului, scrie News.ro.

Conform unui comunicat de presă remis luni de către IPJ Buzău, incidentul s-a produs de Ziua Naţională. Agresorul a devenit recalcitrant, cerând ca prietenul său să fie tratat mai repede.

Ambulanțierul a ajuns de urgență la spital

La un moment dat, acesta l-a lovit cu un cuţit pe şoferul ambulanţei în piciorul drept. Când şi-a văzut colegul rănit, asistenta de pe ambulanță a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor. Între timp, şoferul ambulanţei a fost dus de urgenţă la spital şi internat.

„(…) La domiciliul bărbatului era prezent şi un invitat, un râmnicean în vârstă de 65 de ani. La un moment dat, pe fondul unui conflict spontan, acesta din urmă l-ar fi agresat pe unul dintre membrii echipajului, un bărbat în vârstă de 51 de ani, de asemenea din Râmnicu Sărat.(…)”, se menţionează într-un comunicat de presă remis de IPJ Buzău.

Agresorul, un bărbat de 65 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii de acte de violenţă împotriva personalului sanitar aflat în exerciţiul funcţiunii. Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor.

Recent Posts

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

7 minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

37 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

o oră ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

2 ore ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Citeste si: