Din cuprinsul articolului
Este un eveniment imunologic complex, ce poate avea final tragic, explică Dr. Claudia Adriana Nicolae, medic primar alergologie și imunologie clinică. Iată cum trebuie să procedezi într-o astfel de situație
Dana Lascu
Simpla alipire a doi termeni grecești „ana” care înseamnă absență și „phylaxis” care înseamnă protecție, traduce un conținut semantic care definește atât de sugestiv cea mai serioasă și gravă reacție alergică. Explicația unei asemenea terminologii medicale, poate declanșa imediat în sufletul tău butonul de panică și îţi poate genera niște cascade de reacții emoţionale în lanț, greu de gestionat și aproape imposibil de contracarat.
„Este un eveniment imunologic nefericit, care survine brusc, este foarte grav şi poate fi uneori fatal. El rezultă din eliberarea unor cantități masive de substanțe chimice din acele celule care sunt implicate în răspunsurile alergice ale organismului. Acei mediatori chimici pot afecta un număr variabil de organe țintă ca pielea, mucoasele, aparatul respirator, tractul digestiv, sistemul cardiovascular și sistemul nervos. Este bine să precizez că o reacție apărută în contextul expunerii organismului la o anumită substanţă, se numește anafilaxie doar atunci când se identifică prezența anticorpilor de tip IgE specifici (anticorpi asociați cu alergia) faţă de această substanţă, anticorpi produşi după o sensibilizare, adică după o întâlnire prealabilă a organismului cu ea”, arată Dr. Claudia Adriana Nicolae.
Ţi s-a povestit poate că fiecare episod de anafilaxie va deveni din ce în ce mai grav, că anafilaxia se poate produce și după multe ore sau chiar zile după ce ai consumat un aliment, că durează cel puțin 20 de minute până începe o reacție alergică gravă, astfel că există întotdeauna timp berechet pentru a o trata, sau că toate cazurile de anafilaxie prezintă urticarie sau edeme. Din altă sursă poate ai aflat că adrenalina este periculoasă, sau că anafilaxia poate fi prevenită prin administrarea unui antihistaminic înainte de expunere, că este extrem de ușor de evitat atâta timp cât ai ști la ce eşti alergic și nu ai veni în contact cu acea substanță, că poţi anticipa severitatea reacției pe baza rezultatelor testelor de alergie și că există acum noi tratamente disponibile pentru a desensibiliza persoanele cu alergie la alimente, dar nu sunt folosite suficient. „Toate acestea nu sunt, de cele mai multe ori, afirmații adevărate!”, arată Dr. Claudia Adriana Nicolae.
Dar ce-i poate cauza apariţia unei reacţii alergice atât de severe unui copilaș? „În fruntea listei găseşti alimentele – laptele, oul, glutenul din cereale, soia, nucile și alunele de pădure arahidele, lupinul, muștarul, susanul, pește și fructele de mare, țelina, kiwi, piersicile sau aditivii alimentari. Apoi poţi să întâlneşti reacţii alergice severe produse de veninul insectelor, în special albine sau viespi, dar şi de medicamente ca antibioticele, anestezicele, antiinflamatoarele şi chiar de latex sau cauciucul natural”, arată specialistul.
Ea adaugă și că „ciudat şi destul de rar, exercițiul fizic mai ales combinat cu consumul unor alimente sau al unor medicamente, îi poate declanşa şi el reacţii alergice severe. Uneori în ciuda istoricului detaliat al evenimentului și chiar a unor investigaţii complexe, factorul declanșator rămâne necunoscut, variantă care îşi poate fi făcută cunoscută sub numele de anafilaxie idiopatică”.
Dr. Claudia Adriana Nicolae enumeră:
Puncte importante în tabloul clinic de anafilaxie
Poate istoricul prezent al unei reacții anafilactice să îţi prezică viitorul următoarei reacții? Dr. – Claudia Adriana Nicolae: De obicei, nu există un model previzibil. Te-ai gândit vreodată cum ţi-ar putea descrie un copil ceea ce simte în timpul unei reacții alergice? Deși ai putea fi tentat să crezi că micuțul spune nişte „lucruri trăznite”, încearcă să desluşeşti semnificaţia unor afirmaţii de genul:
– limba mea frige;
– mi-a intrat o broască în gât;
– am niște furnici în ureche;
– buzele mele sunt grăsuțe;
– mi-a crescut nişte păr pe limbă;
– pielea mea este gâdilată;
– mă roade un șoricel de burtică;
– mă ard ochișorii;
– gâtul meu mă zgârie.
Îşi poate schimba brusc comportamentul micuţul dacă suferă o reacție alergică? „Categoric da! Şi orice lucru neobişnuit pe care-l sesizezi la el, poate fi un semnal de alarmă şi te poate ajuta să reacţionezi la timp:
– își pune mânuțele în gură şi se trage de limbă sau își zgârie limba;
– se trage brusc de urechi;
– stâlcește nemotivat cuvintele;
– devine brusc răgușit;
– se trage de hăinuțe ca să se scarpine mai ușor;
– tușește fără oprire sau are o respirație șuierătoare;
– se apasă pe trunchi sau pe burtică;
– varsă în jet sau are un scaun exploziv;
– este brusc apatic, moale sau prea agitat.
„Administrarea de adrenalina! Acesta este categoric tratamentul de elecție și cu cât este administrată mai repede, cu atât mai bine! Nu există nicio contraindicație pentru utilizarea ei în tratamentul șocului anafilactic. Este bine de stiut că eșecul utilizării adrenalinei sau întârzierea utilizării ei a fost asociată de foarte multe ori cu decese. După ce i-ai administrat adrenalina, nu uita că următorul gest este să soliciţi serviciul de urgenţă!”, spune Dr. Claudia Adriana Nicolae.
Cum îl ferești de un astfel de eveniment neplăcut
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…