Din cuprinsul articolului
Un caz macabru care s-a petrecut în București acum mai bine de un deceniu tocmai a fost scos la iveală. Este vorba despre două femei, mamă și fiică, care au dat zeci de mii de euro unui criminal pentru ca acesta să le ucidă bunica. Planul diabolic a fost dus la bun sfârșit, iar ele au trait fără regrete până în prezent, când a ieșit la iveală că, de fapt, ele au fost vinovate de moartea bătrânei.
Toate s-au întâmplat înainte de 2011, însă adevărul a fost aflat abia după ce omul condamnat pe nedrept pentru această crimă i-a mărturisit colegului său de celulă. El a declarat că, de fapt, nu comisese crima, lucru care l-a șocat pe colegul său de celulă, care l-a denunțat. Mai târziu, bărbatul condamnat pentru asasinarea bătrânei a fost din nou judecat și s-a aflat că nepoata și fiica victimei au plănuit crima.
Acestea au fost condamnate fiecare la 20 de ani de închisoare în timp ce individul care a primit 10 000 de euro și o motocicletă ca să comită această crimă înfiorătoare va petrece tot 10 ani în spatele gratiilor.
Ce este de-a dreptul cutremurător este motivul pentru care cele două femei au premeditat moartea bătrânei și au și plătit pentru aceasta. Din câte se pare, fiica victimei fusese acuzată într-un dosar DIICOT, iar bătrâna era pe punctul de a depune o mărturie. Temându-se că mama ei va ajunge să declare ceva nepotrivit și va ajunge după gratii, femeia și fiica ei au găsit pe cineva care să le poată îndeplini sarcina murdară.
Inițial au dat 10.000 de euro unui bărbat, însă acesta nu le-a mai răspuns la telefon. Ulterior, au găsit un alt bărbat, un pictor, căruia i-au mai dat 10 000 de euro și o motocicletă nouă. În seara crimei, pictorul și nepoata bătrânei au intrat în casa victimei. Potrivit autorităților, criminalul a bătut-o și, după ce aceasta a căzut la pământ, a sufocat-o, scrie RTV.
ROLUL grăsimii în alimentație. Dr. Mihaela Bilic, medic primar în specialitatea diabet și nutriție, explică…
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci târziu. Medicii avertizează asupra pericolului de a mânca…
Camelia Pătrășcanu susține că un semn zodiacal poate să-și schimbe complet imaginea în cursul acestei…
Ce anume se interzice de Sfinții Mihail și Gavriil. Ce ar trebui să faceți pe…
Gemma Crossley, originară din Golborne, Manchester, a descoperit alarmată că simptomele sindromului colonului iritabil erau…
Ce afecțiuni ascund valoarea scăzută a hemoglobinei. Un test de sânge scade riscul de infarct.…