Din cuprinsul articolului
Soare, mare și aerosoli este o combinație mult așteptată de care ne bucurăm cu toții în ”Lunga vară fierbinte”. Imaginează-ți senzația de căldură, sunetul valurilor care freamătă ușor, zilele lungi de vară și sentimentul de mulțumire totală.
Cu toții ne dorim să călătorim, dar călătoriile, acest binemeritat prilej de deconectare, implică, de cele mai multe ori, și riscuri pe care trebuie să încercăm să le reducem.
Degeaba îți place să stai la soare și să te bronzezi dacă rezultatul este, în final, o piele arsă de soare. Nu mai este nici estetic, nici sănătos.
Arsurile solare se manifestă prin înroșirea și sensibilizarea pielii și apar, de obicei, la 12-24 de ore de la expunerea la radiații. Ca să prevenim o astfel de situație neplăcută, sfatul medicilor este să folosim protecție solară. Ve zi ce trebuie să faci când te confrunți cu o astfel de situație aici. Soluții există, trebuie doar să reduci riscurile!
Atenție și la efectele neplăcute ale insolației. Insolatia este rezultatul expunerii prelungite sau necontrolate la soare. Asupra corpului insuficient protejat sau neprotejat, insolatia produce o congestie a vaselor creierului.
Insolația se poate manifesta prin dureri de cap, incoerenta in vorbire, stari de lesin, halucinatii, convulsii si chiar coma in cazurile foarte grave. Și aici există soluții pentru a reduce riscurile, vezi ce a este bine să faci aici.
Și in privința fumatului, oamenii știu că este un obicei nesănătos, dar tot continuă să fumeze. Vrei să știi de ce este fumatul atât de dăunător sănătății noastre?
În fumul de țigară există peste 6000 de substanțe chimice generate de arderea tutunului sau produse in urma procesului de ardere. Dintre ele, aproximativ 100 au fost identificate de autoritățile de sănătate publică ca fiind dăunătoare sau potențial dăunătoare.
În plus, mulți cred că nicotina prezintă cel mai mare risc pentru sănătate, dar, deși aceasta provoacă dependență, nu este cauza principală a bolilor legate de fumat.
Arderea este marea problemă. Cea mai bună alegere pentru orice fumător adult este să renunțe complet la tutun și la produsele cu nicotină. Cu toate acestea, mulți nu reușesc să renunțe la fumat.
Pentru adulții care altfel ar continua să fumeze există alternativele fără fum, create cu ajutorul științei și inovației. Acestea încălzesc tutunul la temperaturi mult mai mici, suficiente pentru a elibera nicotina, fără a arde tutunul, ceea ce reduce semnificativ nivelurile substanţelor toxice emise.
Aerosolul generat de dispozitivele care încălzesc tutunul este fundamental diferit de fumul de tigară. El este un vapor care conține doar particule lichide, majoritar apă, glicerină și nicotină și are o compoziție chimică mai simplă decât cea a fumului. Astfel nivelurile substantelor nocive si potential nocive, cu excepția nicotinei, sunt reduse, in medie, cu peste 95% comparativ cu fumul de țigară.
Aerosolul generat de produsele fără fum nu este sigur sau lipsit de riscuri, dar eliminarea sau reducerea semnificativă a unor substanțe nocive se traduce într-o reducere importantă a expunerii organismului la aceste substanțe. Ceea ce înseamnă o alegere mai buna decat continuarea fumatului.
Nu uita, reducerea riscurilor este o alegere personală. Informează-te!
Material susţinut de Philip Morris România.
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…