Din cuprinsul articolului
Smiley are probleme de sănătate. Ce diagnostic a primit iubitul Ginei Pistol. Din păcate, va trebui să renunțe la orice activitate în următoarele zile.
Smiley, îndrăgitul artist, și-a anunțat fanii pe rețelele de socializare că a dat de necaz, problema fiind chiar sănătatea.
Artistul și-a cerut scuze tuturor motivându-și absența în aceste zile când are nevoie de repaus.
Și asta pentru că problemele de sănătate cu care se confruntă acum juratul emisiunii de muzică l-au făcut să își anuleze tot programul deja stabilit pe zilele ce vor urma.
Așadar, Smiley este forțat să facă repaus total pentru o perioadă, fiind diagnosticat cu laringită acută.
Pe lângă faptul că va fi obligat să nu cânte sau să vorbească, Smiley a primit de la medicul specialist și un tratament pe care trebuie să îl urmeze pentru a se recupera mai repede.
Drept urmare, Smiley și-a anulat și toate concertele, ședințele și sesiunile de înregistrări, promițând public că, imediat ce se va repune pe picioare și vocea îi va reveni, va onora toată treaba la care a fost acum nevoit să renunțe.
”Azi m-am trezit și abia pot să vorbesc. Intru în pauză vocală…
Din cauza unor probleme medicale sunt nevoit să stau în pauză vocală câteva zile.
A trebuit să anulez toate concertele din următoarele zile.
Îmi pare rău că nu ne vom vedea săptămâna aceasta, dar, promit, că mă voi revanșa.
Să ne revedem cu bine, sănătoși! Laringita acută.
Pe scurt: repaus vocal total, tratamente de tot felul, aerosoli timp de 7 zile cel puțin. Fără concerte, fără ședințe la studio, fără înregistrări.
Îmi cer scuze față de cei cu care trebuia să mă întâlnesc sau in față cărora trebuia să cant.
Vorba cântecului: “Ne vedem noi!” doar când… ne vom putea și auzi! Aveți grijă de voi!”, a scris Smiley pe pagina sa de Facebook.
Anumite voci susțin că Smiley s-ar fi îmbolnăvit brusc pentru a nu participa la concertul pro rușilor din Republica Moldova. De altfel, comentariile internauților la postarea sa sugerează fără echivoc acest lucru.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…