Sari la conținut

Afecțiunea care îți slăbește musculatura. Apar lipsa coordonării, cârcei, dureri, senzații de arsură musculară, lipsa poftei de viață, căderi frecvente

Slăbiciunea musculară este destul de frecventă, apare atât la cei care nu fac mişcare, cât și la cei care se antrenează intens.

Veți ști că suferiți de slăbiciune musculară sau de reducerea forței musculare atunci când, în ciuda efortului depus, corpul dumneavoastră nu este capabil să producă o contracție sau o mişcare normală a mușchilor.

Odată cu senzația de slăbiciune musculară, pot apărea simptome cum ar fi senzațiile de arsură într-o anumită parte a corpului, căderi frecvente, pierderea coordonării între muşchi, spasme musculare, dureri musculare, senzații de înțepături și mişcări.

Nu luați ușor problema slăbiciunii musculare persistente, deoarece aceasta poate fi un semn al unor probleme de sănătate ascunse, care pot fi: sindromul de oboseală cronică, distrofia musculară, hipotonia, neuropatia periferică, boala lui Graves, hipotiroidismul, hipercalcemia, febra reumatică, botulismul și repausul sau imobilizarea prelungită.

Dacă aveți slăbiciune musculară fără un motiv vizibil, mergeți la medic  pentru un diagnostic corect. Odată ce cauza este depistată, veți aplica planul de tratament recomandat.

Între timp, puteți apela la cele mai simple şi eficiente 10 remedii naturale pentru a combate slăbiciunea musculară

1.Bucurați-vă de o baie cu sare Epsom, o dată pe săptămână

Bogată în magneziu, sarea Epsom ajută la funcționarea corectă a muşchilor, ii relaxează şi accelerează procesele de vindecare. De fapt, spasmele musculare şi crampele frecvente sunt simptome clare ale unui deficit de magneziu. lată cum procedați: umpleți o cadă cu apă caldă, adăugați două căni de sare Epsom și amestecați până se dizolvă. Stați în cadă, relaxați, cel puțin 15-20 de minute.

2.Mişcarea

Nu evitați să faceți mişcare, atunci când vă confruntați cu slăbiciune musculară. Exercițiile uşoare ajută la creșterea forței musculare și îmbunătățesc circulația sanguină. Cel mai bun exercițiu este mersul pe jos. Faceți plimbări de cel puțin 30 de minute, de cinci ori pe săptămână. Dacă aveți dificultăți la mers, ajutați-vă cu un baston, sau consultați medicul, pentru sugestii. La fel de utile sunt înotul, joggingul, alergarea, ciclismul, drumețiile sau chiar și yoga, pentru a vă menține nivelul ridicat de energie.

3.Masajul cu ulei

Masajul cu ulei ajută la creşterea fluxului de sânge în straturile epidermei. Astfel, se vor relaxa muşchii şi se va îmbunătăți circulația, încât să ajungă mai mulți nutrienți la muşchii slăbiți.

Încălziți două linguri de ulei de măsline, de nucă de cocos sau de muștar şi masați uşor timp de 10 până la 15 minute, însistând pe picioare și brațe. Repetați de două ori pe zi, timp de câteva zile.

4.Deshidratarea este una dintre principalele cauze ale slăbiciunii musculare. Beți opt-zece pahare de apă pe parcursul zilei şi, totodată, mâncați cât mai multe fructe și legume care conțin apă multă.

Evitați băuturile cu cofeină şi alcool, care pot provoca deshidratarea. Rețineți! Dacă aveți probleme cu rinichii, consultați-vă medicul înainte de a creşte aportul de lichide.

5.Melasa

Pentru a menține muşchii puternici şi pentru a preveni slăbiciunea musculară, melasa neagră este un remediu foarte eficient.

Ea conține mai multe substanțe nutritive, printre care calciu, furnizor de energie musculară, şi potasiu, care ajută la menținerea echilibrului electrolitic în organism.

Beți zilnic o ceașcă de lapte cald în care ați dizolvat o lingură de melasă neagră.

6.Laptele

Bogat în substanțe nutritive, laptele este considerat cea mai bună sursă e calciu şi vitamine B, vitale pentru sănătatea musculară. În plus, fiind un electrolit, vă menține corpul bine hidratat.

Beți zilnic între unul şi două pahare de lapte integral. Puteți adăuga și câte o lingură de miere. Dar nu în laptele fierbinte!

7.Bananele

Dacă suferiți de slăbiciune musculară, oboseală și crampe, aveți deficit de potasiu. Mâncați zilnic două, trei banane coapte, cu o lingură de miere. Bananele sunt printre vegetalele cele mai bogate în potasiu și ajută și la menținerea unui ritm cardiac sănătos. De asemenea, puteți bea un milkshake de banane, asigurându-vă astfel doza zilnică necesară și de calciu.

8.Vitamina D

Deficitul de vitamina D este asociat cu slăbiciunea musculară, pentru că această vitamină ajută la metabolizarea calciului, important pentru mușchii sănătoşi. Pentru a vă ajuta organismul să producă vitamina D, petreceți 10 până la 15 minute pe zi în lumina soarelui, dimineața devreme. De asemenea, mâncați alimente bogate în vitamina D, cum ar fi somonul, sardinele, macroul şi laptele fortificat, sucul de portocale sau cerealele.

Puteți opta pentru un supliment, la recomandarea medicului.

9.Agrişele

Aceste fructe mici sunt o sursă importantă de calciu, potasiu şi vitaminele A şi C toate find esențiale pentru buna funcționare a mușchilor.

În plus, se recomandă și pentru susținerea imunității. Beți de două ori pe zi câte două linguri de suc concentrat de agrişe, amestecat cu miere, după gust.

10.Acupresura

Ca să vă întăriți muşchii slăbiți, puteți încerca acupresura, adică aplicarea unei presiuni pe verticală, în anumite puncte pe corp, pentru a îmbunătăți fluxul energetic și circulația sanguină.

Acupresura ajută şi la reducerea durerii musculare. Pentru a afla cum să faceți acest lucru, căutați cărți de specialitate cu harta tuturor punctelor de acupresură și cu afecțiunile cărora le corespund aceste puncte.

Sfaturi pentru revitalizarea muşchilor: Înainte de orice sesiune de mişcare, faceți câteva exerciții de încălzire; De asemenea, şi după antrenament, trebuie să faceți exerciții de întindere; Faceți un duş cald înainte de culcare şi după o sesiune de mişcare; Evitați consumul de alimente bogate în grăsimi saturate;

Evitați dependențele cum ar fi cofeina, alcoolul și tutunul; Dormiți obligatoriu între şapte și opt ore pe noapte, pentru a vă ajuta muşchii să se recupereze în mod corespunzător; Evitați expunerea prelungită la soare și la căldură excesivă.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel