Categories: Spitale de stat

Situație fără precedent la Spitalul Județean Târgul Jiu: 5 din cei 7 medici cardiologi și-au dat demisia! Situația pacienților aflați în stare gravă

Situație fără precedent la Spitalul Județean Târgul Jiu: din cei 7 medici cardiologi ai spitalului, 5 și-au prezentat demia care va intra în vigoare la jumătatea lunii viitoare.

În aceste circumstanțe, pacienții aflați în stare gravă nu mai pot fi tratați la Târgu Jiu.

Marilena Davidescu, director medical SJU Târgu Jiu: ”Urgențele majore sunt deja direcționate către centrele universitare pentru a fi rezolvate”.

Ca să rezolve criza, șefii spitalului din Târgu Jiu au cerut ajutor inclusiv la Ministerul Sănătății. Directorii au discutat cu medici rezidenți din Timișoara și București în speranța că îi vor convinge să facă gărzi la Târgu Jiu.

Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu a declarat pentru Știrile ProTv: ”Am discutat personal cu medicii respectivi și avem promisiune pentru luna iunie să facă minim 4 gărzi. S-a discutat, de asemenea, și cu Spitalul Floreasca de a ne sprijini cu medici cardiologi rezidenți”.

Marilena Davidescu, director medical SJU Târgu Jiu: ”Din păcate, până în acest moment nu am primit un sprijin, decât de la colegii de medicină internă”.

Pacienții au cel mai mult de suferit: ”Așteptăm, în loc să fim tratați omenește”

În tot acest timp, pentru pacienţii suferinzi este cel mai greu.

Pacient: ”Stăm, așteptăm, în loc să fim tratați omenește, să fie medici așa cum ar trebui pentru că noi pentru asta plătim, plătim pentru așa ceva, și stăm și așteptăm”.

Medicii demisionari au cabinete proprii și, cel mai probabil, vor lucra în clinici private de acum încolo.

Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu: ”Nu știu pentru ce vor opta, probabil sistemul privat e mult mai atractiv, poate spitalele mici, cu volum mai mic de muncă. Nu știm unde vor pleca medicii din spital”.

Și alte spitale din țară se confruntă cu o criză a personalului medical, posturile fiind blocate după intrarea în vigoare a ordonanței care interzice angajarea la instituțiile de stat.

Recent Posts

HOROSCOP 18 noiembrie 2024. Oportunităţi pentru unele zodii!

Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…

3 ore ago

Obiectul pe care NU este bine să-l pui pe noptiera din dormitor. Aduce ghinion şi te poate îmbolnăvi!

Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…

3 ore ago

TESTUL rapid care îţi arată dacă ai probleme cardiovasculare

Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…

4 ore ago

Alimente și vitamine care pot provoca apariţia pietrelor la rinichi

Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…

4 ore ago

Scandal după moartea lui Silviu Prigoană. Demers fără precedent făcut de Adriana Bahmuţeanu

După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…

5 ore ago

Rafila a găsit explicaţia pentru decesul de la Sp. Târgu Jiu: Lipsă de empatie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…

5 ore ago

Citeste si: