Din cuprinsul articolului
Situație disperată! Șase paturi la 12.000 de diabetici, într-un important spital din țară. Un sfert dintre ei sunt dependenți de insulină.
Șase paturi la aproape 12.000 de bolnavi: atât are Spitalul Județean Botoșani pentru bolnavii de diabet, care formează cozi interminabile la cabinetele din ambulatoriu.
Situația a apărut în timpul pandemiei, când secția de diabet a fost transformată în compartiment. De atunci, medicii sunt nevoiți să găsească variante pentru a trata toți pacienții.
Situație disperată! Șase paturi la 12.000 de diabetici, într-un important spital din țară
Secția de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice și-a pierdut paturile la începutul pandemiei, când pe secție au fost tratați bolnavii de COVID, apoi a găzduit Unitatea de Primiri Urgențe, în perioada modernizării sediului. De atunci, bolnavii de diabet sunt tratați pe Secția Medicală II.
„Pandemia de COVID e terminată recent. Din păcate, nu știu dacă vom mai fi secție sau vom rămâne în continuare compartiment de diabet”, a declarat dr. Carmen Galiano, medicul-șef al centrului de diabet, potrivit RADOR.
„Șase paturi sunt cam puține, într-adevăr. Necesarul e undeva la 8-10 paturi”
Doctorul Ștefan Bercea, directorul medical al Spitalului Județean Mavromati, a declarat că secția nu justifica numărul de paturi. Cu toate acestea, recunoaște că șase paturi la 12.000 de pacienți, dintre care un sfert dependenți de insulină, sunt insuficiente.
„Numărul de internări în cadrul Secției de diabet în 2018-2019 era undeva la 35-40% rată de ocupare a paturilor. Asta înseamnă că secția respectivă nu justifica numărul de paturi pe care îl avea.
Practic, în Secția Diabet ei tratează diabetul decompensat, nu complicațiile diabetului.
Într-adevăr, șase paturi acum sunt un pic cam puține. Necesarul de paturi pentru diabet, pentru a asigura internările tuturor pacienților care necesită controlarea diabetului este undeva la 8-10 paturi”, a spus Ștefan Bercea.
Cei șase medici diabetologi își desfășoară activitatea în ambulatoriu. Pentru că adresabilitatea este extrem de mare, sunt consultații și după-amiaza. În fiecare lună, 100 de botoșeneni cu vârste între 3 și 92 de ani sunt diagnosticați cu această boală.