Situație disperată. „Au trecut peste 10 zile de când IOB nu mai are citostatice de bază”. Reacția noului ministru al Sănătății
Din cuprinsul articolului
Situație disperată. „Au trecut peste 10 zile de când IOB nu mai are citostatice de bază”. Reacția noului ministru al Sănătății.
Mass media a prezentat un document semnat de medicii de la Institutul Oncologic (IOB) din Capitală prin care aceștia cer cu disperare medicamente ca să poată salva în continuare viețile celor care își pun ultimele speranțe în ei.
„I s-a făcut o statuie domnului Vlad Voiculescu de către cei care știu pentru faptul că aduce citostatice în România. Ceea ce vă prezint în momentul de față este cutremurător: de zece zile, medicii de la Institutul Oncologic cer cu disperare medicamente pentru bolnavii de cancer.
Domnul Vlad Voiculescu, cel care aducea citostatice pe vremuri, i-a lăsat pur și simplu în colaps când a ajuns ministru. ATI-urilor li s-au tăiat 65%, la Institutul Oncologic nu mai sunt bani pentru bolnavii de cancer”, a dezvăluit Mihai Gâdea la Antena 3.
Ioana Mihăilă: Am vorbit aseară cu managerul de la IOB/ Sper să rezolvăm cât de curând
În cursul zilei de joi, 22 aprilie, Ioana Mihăilă, a avut prima reacție în cazul bolnavilor de cancer de la Institutul Oncologic Bucureşti (IOB), pentru care instituţia nu mai are medicamente.
„Am vorbit aseară cu managerul de la IOB şi m-a anunţat că există o problemă cu medicamentele de cancer. Acum, de dimineaţă, am programată o discuţuie cu directoarea de la Politica Medicamentului şi sper să rezolvăm cât de curând”, a spus Ioana Mihăilă.
Proaspătul ministru al Sănătății a fost întrebată dacă spitalul a raportat situaţia la Minister şi a răspuns că va afla după ce îşi preia atribuţiile.
Situație disperată. „Au trecut peste 10 zile de când IOB nu mai are citostatice de bază”
Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a vorbit despre situația disperată a zecilor de români care depind de aceste tratamente pentru a trăi. În urma acuzațiilor primite, fostul ministru al Sănătății a reacționat ciudat, dezamăgindu-i încă o dată pe cetățeni.
„Situația este critică. Peste zece zile au trecut de când institutul nu mai are citostatice de bază, nu alte medicamente scumpe, pentru scheme de tratament pentru pacienți. Au anunțat din timp Ministerul Sănătății, pe domnul Vlad Voiculescu, în funcție încă atunci, și nu au primit niciun răspuns în acest sens.
Pentru că aici duce nepăsarea celor care au condus destinele Ministerului Sănătății, iar pacienții suferă. Astăzi m-a sunat o doamnă, mamă a șase copii, disperată că i se amână ședința de chimioterapie și cui rămân copilașii dumneai dacă moare”, a spus Cezar Irimia.
Vlad Voiculescu a oferit un răspuns ironic, pe pagina sa de Facebook, prin care a justificat lipsa acțiunii. Acesta a răspuns că nu știa de document, când, de fapt, întrebarea se referea la cazul concret al medicamentelor lipsă.
„Mă întrebați cumva dacă știam acum mai bine de o săptămână despre un document transmis astăzi? Nu, nu știam”, a scris Voiculescu pe pagina sa de Facebook.