Categories: Spitale de stat

Situaţie de criză la Spitalul Judeţean din Piteşti: doar un medic ATI la 12 săli de operaţie!

Din cuprinsul articolului

De la 1 decembrie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, aflat în administrarea Consiliului Judeţean Argeş, va rămâne cu un singur medic de anestezie-terapie intensivă.

Prefectul de Argeş, Radu Perianu, a convocat o şedinţă pentru identificarea unei soluţii la această problemă, dar niciun reprezentant al Consiliului Judeţean nu s-a prezentat la discuţii, prefectul acuzând conducerea CJ de ”dezinteres” şi arătându-se indignat.

sursa foto: adevarul.ro

Potrivit prefectului Radu Perianu, de la 1 decembrie, Spitalul Judeţean va rămâne cu doi medici pe Secţia ATI, care se vor ocupa de pacienţii internaţi în unitatea care are 12 săli de operaţie.

Al doilea medic ATI a făcut infarct

Dintre cei doi medici, doar unu se prezintă la spital în această perioadă, cel de-al doilea fiind în concediu medical în urma unui infarct, precizează prefectul.

Acesta a mai spus că a convocat o şedinţă pentru a discuta situaţia, dar Consiliul Judeţean nu a trimis niciun reprezentant. ”Din păcate, astăzi, (vineri – n.r.). Consiliul Judeţean nu a trimis niciun reprezentant, preşedinte sau vicepreşedinte care se ocupă de astfel de situaţii, dat fiind importanţa majoră pe care secţia de terapie intensivă o are în cadrul spitalului.

Repet: un singur medic, de la 1 decembrie, va ajunge să deservească 12 săli de operaţie. Atâta dezinteres mă umple de indignare şi consider că sănătatea argeşenilor e mai presus de weekend, e mai presus de alte preocupări, oricât de importante ar fi ele”, a declarat Radu Perianu, potrivit News.ro.

Prefectul a precizat că şedinţa convocată vineri cu scopul de a găsi o soluţie pentru această situaţie a fost reprogramată pentru luni dimineaţă.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: