Sari la conținut

Situație critică în spitalele din România. Medicii trag semnalul de alarmă

holurile spitalului
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Spital

Situație critică în spitalele din România. Medicii trag semnalul de alarmă în plină stare de alertă epidemiologică! 

În această perioadă, holurile de aşteptare ale medicilor de familie sunt ticsite de oameni, ca şi unităţile de primiri urgenţe.

Numărul foarte mare de viroze respiratorii şi gripe au aglomerat inclusiv secţiile de ATI. La Braşov, de exemplu, paturile ATI au fost ocupate mai tot timpul, spune medicul-şef interimar UPU Braşov, Flavius Boancă, potrivit RRA:

Flavius Boancă: Nu au fost sărbători la Urgenţă. Numărul de prezentări a fost foarte mare, combinat pe perioada de sărbători cu acest val de viroze. Am avut un număr record de prezentări, undeva la 260-270 pe 24 de ore, în zilele imediat de după sărbători. De la începutul anului până acum, în opt zile avem 1.700 de prezentări.

Pentru situaţii mai puţin grave, bolnavii sunt îndemnaţi să se îndrepte spre centrele de permanenţă, astfel că şi acolo numărul pacienţilor a crescut semnificativ. De la Centrul de Permanenţă „Astra”, dr. Anca Lăcătuşu:

Anca Lăcătuşu: De obicei sunt patologii acute, respiratorii, urinare, dar şi acutizări de boli cronice, adică un puseu de tensiune sau o boală cronică acutizată pentru adulţi, dar, în principiu, majoritatea sunt copii cu febră, cu dureri auriculare, cu patologii acute. Centrele de permanenţă sunt continuitatea programului cabinetului medicului de familie, în afara orelor de program.

virozele
Sursa: Unsplash

Când va fi atins vârful sezonului gripal

Valul de viroze respiratorii și gripe se amplifică de la o săptămână la alta și este deja mult mai puternic față de media ultimilor ani.

Specialiștii estimează că vârful sezonului gripal va fi atins abia după jumătatea lunii și se va tempera în luna februarie.

Această perioadă se caracterizează printr-o incidență crescută a infecțiilor respiratorii la copii, atrag atenția medicii, îngrijorați de faptul că abia s-au redeschis școlile și grădinițele.

La categoria de vârstă 0-2 ani, cele mai multe infecții sunt date de virusul sincițial, adică până la 93% dintre ei trec cel puțin o dată prin această infecție.

De asemenea, medicii pediatri spun că un copil sănătos face, de regulă, între șase și nouă episoade de infecție respiratorie acută într-un an, însă numărul acestora poate crește dacă cel mic este în colectivitate sau într-o familie numeroasă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel