Categories: Ştiri sănătate

Situația cabinetelor stomatologice din rural

Situația cabinetelor stomatologice din rural reprezintă o problemă de sănătate publică. Multe dintre comunele din țară nu au cabinete stomatologice în care serviciile medicale să fie decontate de stat, iar pacienții din mediul rural nu au suficienți bani pentru a veni la oraș, la cabinetele private.

Totuși, începând din acest an, bugetul alocat lunar pentru medicii stomatologi din mediul rural s-a triplat, tocmai pentru a stimula deschiderea cabinetelor la țară.

Spre exemplu, în 34 din cele 61 de comune ale județului Galați nu există cabinete stomatologice în care serviciile medicale să fie decontate de la bugetul de stat. Tot la cabinete private merg să-și trateze dinții și localnicii din orașul Berești, unde, de asemenea, nu există niciun stomatolog aflat în relație contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Motivele pentru care stomatologii evită să lucreze în mediul rural sunt diverse – spune Corina Berechet, unul din puținii medici stomatologi care lucrează în mediul rural.

”Există bariera de drum, bariera de vârstă, pentru că acolo sunt pacienți trecuți bine de 80 de ani, sunt și cu tot felul de comorbidități și le este greu să ajungă într-un cabinet în oraș.”

Pentru atragerea medicilor stomatologi în mediul rural, guvernul a decis în acest an majorarea cu 58% a bugetului alocat, o procedură care a dat rezultate, fiind 17 noi medici stomatologi care au decis în acest an să lucreze la țară – spune Ciprian Groza, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Galați.

 ”Odată cu noua contractare, medicinei dentare i se alocă mult mai mulți bani, iar un medic dentist dacă până acum, în anii trecuți, lua 3.000 lei pe lună, acum i se alocă un buget de 6.000 lei pentru mediul urban și de 9.000 lei pentru mediul rural.” a declarat pentru RRA,  Ciprian Groza

În fiecare comună din județul Galați există, cel puțin teoretic, în cadrul dispensarului, câte un cabinet stomatologic dotat minimal, iar printr-o amenajare făcută de administrația locală din comună, astfel de cabinete ar putea fi deschise pacienților.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

5 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

6 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

6 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: