Categories: Ştiri sănătate

Sistemul sanitar din România este la pământ! Spitalele au rămas fără medicamentele vitale

Sistemul sanitar din România este la pământ! Un reportaj realizat de Antena 3 CNN prezintă situația în care se află spitalele din România.

Potrivit sursei citate, bugetul Ministerului Sănătăţii pentru programele de sănătate a ajuns la fundul sacului. În scurt timp, spitalele vor rămâne fără medicamente și consumabile pentru investigațiile medicale, iar pacienții sunt cei mai afectați.

Situația s-a agravat odată ce spitalele au fost nevoite prin Ordonanță de Urgență să-și reducă cheltuielile cu 10%.

Deși s-a spus ca sănătatea va fi exceptată din ordonanța austerității, nu s-a întâmplat așa. Managerii se plâng rămân cu mai puțin bani din cauza inflației, iar primele efecte se văd deja.

Nici înainte de valul de scumpiri, banii nu ajungeau niciodată, spun reprezentanții spitalelor. Aceștia au atras atenția ca sunt plătiți pe caz rezolvat cu o sumă fixă, sumă care nu reflectă cheltuielile reale cu un pacient, în funcție de numărul de zile de spitalizare şi de tratamentele de care are nevoie în realitate, potrivit Antena 3 CNN.

 

Recent Posts

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

5 minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

34 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

o oră ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

3 ore ago

Citeste si: