Sari la conținut

Sinistraţii din Galaţi vor avea un cort pentru asistenţă medicală

inundatii
sursa foto: Facebook
Inundatii Galati

În urma inundaţiilor catastrofale, autorităţile au decis să amenajeze un punct medical în tabăra de sinistraţi din localitatea Slobozia Conachi, judeţul Galaţi.

„Punctul medical va fi amenajat aici, nu poate să fie în altă parte. Ţinând cont de măsurile sanitar-epidemiologice care se impun în astfel de situaţii, va trebui să existe un astfel de punct. Domnul doctor Arafat este pregătit în acest sens. Specialiştii vor lua decizia”, a declarat la Slobozia Conachi, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că pompierii urmează să cureţe fântânile din localităţile afectate de inundaţii iar specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică vor lua măsurile pentru a deveni potabilă.

Potrivit autorităţilor locale, inundaţiile au afectat 24 comune din judeţul Galaţi iar circa 5.400 case au fost afectate de viituri. Agerpres aminteşte că patru persoane şi-au piedut viaţa şi două sunt date dispărute.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a mers, duminică, alături de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la tabăra de sinistraţi de la Slobozia Conachi.

sursa foto: Facebook

Sâmbătă seară, Guvernul a anunţat că 30 de locuinţe modulare erau amenajate deja în zonele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi pentru cazarea populaţiei evacuate.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a cerut suplimentarea cu încă 200 de locuinţe modulare, care vor fi operaţionalizate în regim de urgenţă şi amplasate în zone sigure, stabilite împreună cu reprezentanţii Apelor Române.

Un număr de 569 de salvatori – pompieri, jandarmi, poliţişti, forţe ale armatei, personal al aviaţiei – au fost implicaţi în acţiunile de salvare şi de ajutorare în cele 22 de localităţi afectate din judeţul Galaţi (Valea Mărului, Piscu, Pechea, Slobozia Conachi, Griviţa, Cuza Vodă, Cudalbi, Costache Negri, Corni, Băneasa, Corod, Târgu Bujor, Jorăşti, Drăguşeni, Smulţi, Bereşti, Bereşti Meria, Bălăbăneşti, Tudor Vladimirescu, Bălăşeşti, Rediu şi Sugurlui).

Două detaşamente ale Ministerului Apărării Naţionale, dotate cu bărci de salvare şi camioane, au intervenit, la solicitarea autorităţilor locale, în judeţul Galaţi.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel