Sari la conținut

Singurul ALIMENT de care ar trebui să fim DEPENDENȚI

Rima Kleiner, o celebră nutriționistă din SUA, susține că somonul este singurul aliment de care ar trebui să fiu dependenți. Iar argumentele ei se bazează în primul rând pe studii științifice.

Printre altele, somonul conține acizi grași omega 3 care protejează inima împotriva unui eventual atac de cord și reduc riscul de a dezvolta Alzheimer. “Mai mult, cercetările au demonstrat că femeile care nu consumă somon în timpul sarcinii sunt de două ori mai predispuse riscului de a cădea în depresie imediat după nașterea copilului, comparativ cu cele care mănâncă acest tip de pește de două ori pe săptămână “, explică Kleiner.

Și oasele au de câștigat de pe urma consumului de somon, datorită conținutului de vitamina D, care ajută organismul să absoarbă mai bine calciul în oase. Peștele ar trebui inclus în dietă în special iarna, când expunerea la soare, principala sursă de vitamina D, este limitată.

Nu în ultimul rând, somonul îmbunătățește somnul, cu ajutorul aportului de vitamina B6, necesară producerii melatoninei, hormonul care induce starea de somnolență.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel