Sindromul Reye este o afecțiune rară însă foarte gravă care de regulă afectează copiii cu vârste între 6 și 12 ani. Medicii avertizează că afecțiunea este gravă și pune viața în pericol deoarece afectează toate organele interne, mai ales creierul și ficatul. Sindromul Reye este o urgență medicală și trebuie să suni la 112.
Afectați sunt copiii și sindromul Reye apare după o boală virală cum este, de exemplu, gripa sau varicela și este asociată cu administrarea de aspirină pentru scăderea febrei. De aceea, medicii susțin că nu trebuie dată aspirina copiilor și adolescenților care se află în perioada de recuperare după o infecție virală.
Principalele semne și simptome sunt:
Trebuie subliniat faptul ca semnele și simptomele sindromului Reye apar de regulă, după 3-5 zile de la începerea unei infecții virale.
Acestea sunt:
- vomă persistentă,
- apatie,
- modificări de personalitate, inclusiv iritabilitate și agresivitate,
- dezorientare și confuzie,
- delir și convulsii – extrem de periculoase la copil,
- pierderea cunoștinței,
- diaree la copiii mici,
- oboseală continuă
Atenție! Sindromul Reye este considerat o urgență medicală, acesta pune viața în pericol de aceea trebuie să suni obligatoriu la 112 sau să ajungi cu copilul la cel mai apropiat spital. De asemenea, nu trebuie neapărat să-i dai copilului aspirină ca să se declanșeze boală. În continuare cauzele sindromului Reye sunt necunoscute. În consecințe, dacă copilul tău manifestă astfel de simptome (nu obligatoriu toate), obligatoriu mergi la camera de garda a unui spital cu el.
Nu există un tratament specific
Medicii susțin că în cazul sindromul Reye nu există un tratament specific, însă gestionarea corectă a bolii este asociată cu rapiditatea diagnosticului și are ca scop principal în primul rând protejarea creierului prin reducerea edemului cerebral, prevenirea complicațiilor pulmonare și a stopului cardiac.
Recuperarea copilului depinde de modul și gradul în care a fost afectat creierul. Din păcate sunt cazuri în care recuperarea este parțială, dar sunt și cazuri în care copilul se recuperează în totalitate.