Sindromul creierului de gravidă. Materia cenușie se reduce în timpul sarcinii

Probabil ai auzit de sindromul creierului de gravidă sau mamamnezia, o afecțiune ce se referă la o stare de confuzie și uitare din partea femeii însărcinate. Însă, este cu adevărat reală această problemă? Sau este doar un mit?

La această întrebare, ne va răspunde dr. Silviu Iștoc, șef de secție obstetrică-ginecologie în cadrul Medicover Hospital, în următoarele rânduri.

Ce modificări apar la nivelul creierului în timpul sarcinii?

Studii au arătat că în timpul sarcinii materia cenușie aflată în creierul viitoare mămici este redusă cantitativ. De asemenea, scade în volum și țesutul cerebral de culoare roz-gri care conține corpurile celulare și sinapsele celulelor nervoase. Mai mult de atât, se pare că această reducere în volum a creierului persistă cel puțin 2 ani după naștere.

Din fericire, nu întotdeauna o reducere în volum a creierului presupune ceva negativ, o pierdere a funcției creierului, ci mai degrabă o reglare fină a conexiunilor dintre neuroni, un fel de proces de specializare al creierului viitoarei mămici pentru a avea grijă de bebelușul ei.

„Modificările petrecute în creierul unei gravide sunt comparate cu modificările petrecute în creierul unui adolescent. În perioada de adolescență caracterizată printr-o „avalanșă” hormonală, se pierde din substanța cenușie.

De fapt, sunt eliminate sinapse (conexiuni între neuroni) mai vechi și înlocuite cu sinapse noi complexe, care asigură procesul de maturizare al adolescentului. În cazul gravidei, modificările petrecute în creierul său sunt percepute ca un proces de adaptare la maternitate și specializare în îngrijirea bebelușului ei” afirmă dr. Silviu Iștoc.

Ce cauzează apariția mamaneziei?

Pe lângă hormonii sarcinii care afectează funcția creierului, pot exista și alți factori care să cauzeze starea de uitare și confuzie:

  • Oboseala. O altă afecțiune care afectează multe persoane însărcinate – oboseala – poate contribui, de asemenea, la o memorie defectuoasă. Iar lipsa somnului sau somnul de o calitate joasă, ambele pot face, de asemenea, parte din cauzele principale.
  • Grețurile matinale. Alături de oboseală, grețurile matinale te pot face să te simți obosită și tulburată mental.
  • Stresul. Când multe lucruri te îngrijorează, poate fi dificil să te concentrezi. Iar sarcina aduce atât de multe lucruri la care să te gândești și să anticipezi, încât pot provoca stres sau anxietate, iar mai apoi „ceață” mentală.
  • Depresie. Unele persoane se confruntă cu depresie provocând probleme de atenție. Dacă te simți deprimată sau anxioasă în timpul sarcinii, contactează imediat un specialist.

În plus față de acești factori declanșatori obișnuiți, unele cercetări sugerează că sarcina duce la tulburări de memorie și la reducerea duratei de atenție, care deseori continuă în perioada postpartum.

Care sunt simptomele mamamneziei?

Nu există simptome declarate oficial, însă, printre semnele pe care femeile însărcinate le-au raportat se numără:
• pierderile de memorie
• stare de confuzie
• dificultate de concentrare
• dificultăți la citire sau orientarea în spațiu

Este uitarea un semn al sarcinii?

Uitarea în sine nu este neapărat un semn de sarcină. Cu toate acestea, alte simptome tipice ale sarcinii ar putea declanșa sentimentul de uitare, cum ar fi schimbări de dispoziție, oboseală, fluctuații hormonale și stres.
Chiar dacă experimentezi sau nu sindromul creierului de gravidă, trebuie să știi că este un proces normal care necesită răbdare din partea ta.

Fiecare sarcină este diferită, iar tu, ca viitoare mămică trebuie să imbrățișezi fiecare schimbare normală care va apărea în organismul tău.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

7 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

8 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

9 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

9 ore ago

Citeste si: