Categories: Ştiri sănătate

Sindicatul Medical România: Scăderea finanţării pentru medicina de familie, ambulatorii şi stomatologie, un act de sabotaj

Uniunea Medicilor din România a emis un comunicat în care spune că reducerile de finanțare pentru medicina generală, clinicile de specialitate și stomatologia sunt „un act de sabotaj nefericit, atâta vreme cât banii publici, atât din bugetul naţional, cât şi din bugetele locale sunt risipiţi cu uşurinţă în cele mai fanteziste moduri”….

Într-un comunicat de presă transmis recent, Sindicatul Medical Romania afirmă este alături de medicii specialişti de ambulator, de medicii de familie şi de medicii stomatologi ”care au primit zilele acestea o lovitură neaşteptată din punct de vedere financiar.

„Guvernanţii României încă nu reuşesc să cuprindă importanţa sistemului medical”

„Se pare că guvernanţii României încă nu reuşesc să cuprindă importanţa sistemului medical în ansamblul lui pentru a avea o ţară funcţională, stabilă şi cu şanse de viitor. Încă este departe de accepţiunea publică poziţia intrinsecă a medicilor în asigurarea atât a siguranţei vieţii fiecărui român, cât şi, într-un plan mai larg, în asigurarea securităţii naţionale a României.

Banii publici sunt risipiţi cu uşurinţă în cele mai fanteziste moduri

Iată de ce un atare act precum cel constituit în scăderea finanţării pentru segmentele sistemului naţional sanitar anterior menţionate îl considerăm a fi un act de sabotaj nefericit, atâta vreme cât banii publici, atât din bugetul naţional, cât şi din bugetele locale sunt risipiţi cu uşurinţă în cele mai fanteziste moduri”, sea arată în comunicatul transmis.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Aceștia mai spun că „principalii vinovaţi pentru această stare de lucruri sunt medicii români – atât pentru faptul că nu au emigrat în masă şi la timp în ţări unde sunt căutaţi şi respectaţi, cât şi pentru faptul că, odată rămaşi în ţară, nu au găsit căile necesare pentru un deplin dialog şi solidaritate reale înăuntrul propriei bresle, astfel încât va fi întotdeauna uşor să fie dezbinaţi, întrucât tacticile simple ale clasei politice rămân mereu aceleaşi: se atacă câte un segment pe rând, în timp ce altele sunt declarate ca fiind favorizate”.

Sindicatul Medical România: Guvernul României să renunțe imediata la actualele prevederi de scădere a veniturilor medicilor

„Medicii români nu reuşesc încă să vadă că în final şi în ansamblu cei care pierd sunt toţi medicii români şi toţi pacienţii români, fără să uităm faptul că fiecare medic poate deveni în orice moment pacient. Îndemnăm, deci, Guvernul României la renunţarea imediata la actualele prevederi de scădere a veniturilor medicilor şi îndemnăm la reflecţie responsabilă şi patriotică, oricât de demonetizate pot părea aceste concepte”, mai scrie în comunicatul Sindicatului Medical România.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

5 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

6 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

7 ore ago

Citeste si: