Din cuprinsul articolului
1 August – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Pulmonar. Cancerul pulmonar este este considerat ca fiind una dintre cele mai devastatoare boli ale secolului nostru, afectând milioane de vieți anual.
Aproximativ 1,8 milioane de oameni mor din cauza cancerului de plămân, în fiecare an, iar în România sunt diagnosticate anual 12.000 de noi cazuri. Printre factorii de risc major se numără fumatul, poluarea, dar și radonul. Statisticile arată că 8 din 10 cazuri de cancer pulmonar sunt provocate de fumat.
“Depistarea precoce este cheia supraviețuirii. Diagnosticul pus într-un stadiu incipient permite începerea unor tratamente mai eficiente și crește considerabil șansele de supraviețuire.
Din nefericire, ignorarea unor simptome evidente face ca pacienții să ceară ajutor medical când e prea târziu. De obicei, ajung la noi pentru investigații când boala oncologică este într-un stadiu avansat.
Majoritatea pacienților vin cu o suspiciune de boală pulmonară, dar, după investigații amănunțite, constatăm că, din păcate, vorbim de un cancer pulmonar,” spune prof. dr. Cristian Oancea – manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
În fiecare an, în România sunt diagnosticate 12.000 de noi cazuri. Statisticile arată că 8 din 10 cazuri de cancer pulmonar sunt provocate de fumat, iar vârsta la care apare boala a scăzut drastic. În 2020, peste 285.000 de cazuri de cancer pulmonar au fost diagnosticate la nivel mondial la persoane cu vârsta de până în 54 de ani.
„De cele mai multe ori, cancerele bronhopulmonare nu sunt depistate în faza incipientă. Pacienții ajung la medic când au simptome, tușesc, expectorează, au hemoptizie. Până când ajung în fața unui medic oncolog, cu un diagnostic clar, mai trec de obicei câteva săptămâni. De abia după aceea începe tratamentul.
Avem tratamentele clasice, chimio și radioterapie, dar în ultima perioadă ne-am concentrat și pe imunoterapie, al cărei rezultat este mai eficient decât cel al clasicei chimioterapii. Uneori vorbim chiar de un mix de terapii.
Am reușit să prelungim astfel supraviețuirea pacientului, și vorbim de 25-30% dintre pacienți, asta însă depinzând și de tipul și subtipul de cancer bronhopulmonar și de prezența metastazelor.
Însă, vreau să revin la importanța diagnosticării precoce. Dacă am avea acest element, am putea vorbi de un tratament mai eficient, început mult mai devreme și, bineînțeles, cu o rată de supraviețuire mult mai mare” spune prof. dr. Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie Timișoara.
Medicul pneumolog Cristian Oancea a vorbit, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate, despre principalii factori care pot duce, în timp, la un cancer pulmonar, dar şi despre simptomele „tăcute” ale acestei patologii.
„Simptomele apar în stadii foarte avansată. Este un cancer tăcut, cu simptome silențioase și în momentul diagnosticării, cancerul deja a depășit cam 70-80% din suprafaţa plămânului.
Trebuie să fim conștienți că fumătorii au cel mai mare grad de risc. 80% din cancerul pulmonar este dat de tutun. Ceilalți 20% sunt dați de alți factori, cum ar fi poluanții, radonul, expunerea la azbest. Totodată, trebuie să fim conștienți că și fumatul pasiv ne poate dăuna sănătății.
Cert este că dacă suntem fumători mari sau chiar foşti fumători, un control la medicul pneumolog pentru un screening ne poate ajuta să depistăm la timp această maladie încă dintr-o faza incipientă.
Mai trebuie să ştim că aproximativ 60% din cancerul pulmonar debutează la foști fumători. Deci, faptul că am renunțat la fumat nu înseamnă că scade riscul la zero, înseamnă că avem un risc mai redus.
Un fumător pierde 14 ani în viață, iar în top 10 al celor mai mortale boli din lume, cancerul bronho-pulmonar se situează pe locul șase.
Trebuie să fim conștienți că plămânul nu doare. Neavând receptor de durere în plămâni, boala crește și se dezvoltă. Și simptomele apar foarte târziu. Dacă avem o tuse seacă care persistă minim două luni, atunci trebuie să-i facem o vizită medicului specialist.
Există și lucruri pe care le facem zilnic care ne îmbolnăvesc plămânii. Trebuie să fugim de poluare sau să ne protejăm cât de mult putem.”, a mai spus medicul”.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…