Din cuprinsul articolului
Varianta Omicron se răspândește într-un rirm accelerat, la nivel mondial. Aceasta este responsabilă pentru declanșarea noilor valuri pandemice și, se pare, poate fi recunoscută după anumite simptome specifice.
Britanicii au reușit să dezvăluie câteva simptome specifice, frecvente în infecția cu Omicron. Datele au fost acumulate cu ajutorul unei aplicații, Zoe, pe care britanicii o folosesc pentru a raporta manifestările din timpul bolii și pentru a monitoriza evoluția situației epidemiologice.
Astfel, specialiștii au constatta că principalele simptome care apar în urma infecției cu Omicron sunt durerile de cap și de gât, oboseala și rinoree (nas care curge).
Potrivit datelor, jumătate din persoanele care au declarat dureri în gât au obținut un test PCR pozitiv. Aceste date corespund cu infecția variantei Delta, fiind un simptom comun.
Totuşi, numai jumătate dintre ei prezentau şi cele trei simptome clasice ale variantei Delta: febră, tuse, pierderea mirosului şi gustului.
„Am constatat-o şi în Africa de Sud, pierderea mirosului şi gustului este mult mai puţin frecventă la varianta Omicron, în vreme ce oboseala este foarte frecventă”, a explicat recent Marc Van Ranst pentru „Nieuwsblad”, potrivit realitatea.net.
Monitorizarea simptomelor este importantă pentru a determina cu ce tulpină este infectată o persoană.
„Site-urile oficiale arată în continuare că apariţia bruscă a unei tuse puternice, febra şi pierderea mirosului şi gustului sunt principalele semne ale unei infectări cu coronavirus. Şi este deci un indiciu pentru a testare şi izolare”, explică profesorul Tim Spector în paginile „The Guardian”.
Indiferent de simptomele manifestate, specialiștii recomandă să ne testăm. Majoritatea simptomelor însoțesc infecția cu COVID. Numai o parte sunt declanșate de răcelile comune.
„De fapt, la majoritatea oamenilor, Omicron se resimte ca un guturai şi începe cu nasul care curge, o durere în gât şi o durere de cap. Pentru a salva vieţi, este urgent să se modifice informaţiile puse la dispoziţia publicului”, adaugă specialiștii.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…