Din cuprinsul articolului
Durerile în piept apărute din senin pot însemna complicaţii grave la plămâni, iar urinarea cu sânge poate indica anumite tipuri de cancer.
De obicei, organismul trimite semnale atunci când ceva e în neregulă cu el. Din fericire, multe simptome nu se dovedesc a fi manifestarea unor afecţiuni grave. Spre exemplu, majoritatea durerilor de cap sunt cauzate doar de stres, de lipsa somnului sau de sevrajul de cafeină.
Atenţie, însă: o durere de cap bruscă, de nesuportat, poate indica o sângerare la nivelul creierului! Şi semipareza poate fi semnul unui atac cerebral, în timp ce urinarea cu sânge poate indica afecţiuni grave la nivelul vezicii sau chiar cancer. Lipsa durerilor întârzie de multe ori prezentarea la medic.
Paralizia mâinilor sau picioarelor, stările de confuzie, ameţeala, vederea înceţoşată, greutatea în exprimare sunt semnele unui atac la nivelul creierului.
Dacă se rupe un vas mic, paralizia poate fi limitată la nivelul unui braţ sau picior. Dacă se blochează un vas mare, va fi afectată o zonă mai extinsă, aşa că se poate instala paralizia pe o parte a corpului şi se pot pierde funcţii importante precum vorbirea.
Dacă prezentaţi simptomele amintite, sunaţi de urgenţă la 112, pentru a cere ajutor. „Tratamentul pentru limitarea efectelor atacului cerebral trebuie să înceapă la cel mult trei ore de la apariţia simptomelor”, recomandă medicul Jack Brige, directorul medical al Tanner Medical Center, SUA. La risc să facă atac cerebral sunt bătrânii, diabeticii, obezii, cei cu hipertensiune arterială, dar şi fumătorii.
Respiraţia sacadată, învineţirea brus că a tegumentului, tusea cu sânge sunt semne care arată că un cheag s-a format la picioare, afecţiune cunoscută sub numele de tromboflebită. „Dacă apare în venele profunde poate determina trombembolie pulmonară, care poate pune în pericol viaţa”, explică flebologul Valerian Ciubotaru, de la Clinica Flebestet din Capitală.
Fragmente din cheagul format se pot desprinde şi pot determina embolie pulmonară. „În acest caz, se resimte o durere violentă la nivel toracic însoţită de senzaţia lipsei de aer, tuse cu expectoraţie sangvinolentă. Aceşti bolnavi au nevoie urgentă de terapie intensivă. Uneori embolia este atât de gravă încât determină stop cardiorespirator şi deces”, adaugă medicul.
Simptomele pot apărea după o călătorie cu avionul, după o operaţie care a necesitat imobilizare prelungită, dar şi după traumatisme ale membreor inferioare.
Pietrele la rinichi, problemele cu vezica urinară sau infecţiile prostatei au ca simptom comun prezenţa sângelui în urină. Şi cancerul de rinichi, de prostată sau la vezica urinară pot cauza sângerări la nivelul tractului urinar.
„Când urina e colorată, pacientul ar trebui să meargă repede la medicul urolog, care în funcţie de simptome îi face in ve s tigaţii: sumar de urină, urografie, computer tomograf sau citoscopie, prin care se vede interiorul vezicii urinare”, spune prof. dr. Alexandru Blidaru, de la Institutul Oncologic din Bucureşti.
Durerile nu apar atunci când aceste boli sunt în faze incipiente. Singurul indiciu pentru o diagnosticare timpurie, când încă boala mai poate fi tratată, este sângele în urină.
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…
În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…