Sari la conținut

Simptome-cheie care semnalează îmbolnăvirea ficatului. Ce analize sunt necesare?

afectiuni ale ficatului
Sursa foto: athiva Doctorul Zilei
Semne ca ai ficatul bolnav

Ficatul este singurul organ din corpul uman care are capacitatea de regenerare naturală, fiind o adevărată uzină biologică, cu peste 500 de funcții. Printre altele, ficatul este responsabil de procesarea și stocarea glucidelor, proteinelor, lipidelor, vitaminelor și a mineralelor.

Gastroenterologul Andrey Yakushev dezvăluie principalele simptome-cheie care arată dacă aveți probleme cu ficatul.

Bolile hepatice pot fi diagnosticate clinic în faze avansate

Potrivit medicului, deși bolile hepatice pot fi diagnosticate prin examen clinic, fără teste speciale, doar în stadiile avansate ale bolii, uneori au manifestări specifice.

Astfel, pielea care se îngălbeneşte poate fi un indiciu clar că există o afectare hepato-biliară, fiind vorba de aşa-numitul icter. Medicul precizează că mucoasele din gură se îngălbenesc primele, apoi ochii şi ulterior pielea.

În plus, o afecţiune hepatică poate fi suspectată dacă o persoană experimentează durere surdă și greutate în hipocondrul drept – aceasta poate însemna că organul a crescut în dimensiune – hepatomegalie.

organ
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Atenţie la înroşirea palmelor!

Dr. Yakushev spune că al treilea simptom-cheie este eritemul palmar – înroșirea pielii palmelor. „La bărbați, acest semn indică în cele mai multe cazuri prezența leziunilor hepatice, dar la femei este mai dificil să se determine cu certitudine cauza, dar cu siguranță este un semnal important care nu trebuie trecut cu vederea”, explică medicul.

De asemenea, în cazul bolilor hepatice pot exista mâncărimi ale pielii, iar vasele capilare devin ca pânza de păianjen și se albesc la presiune. Adesea, acestea sint semne clare de afeţiuni grave ale ficatului, precum ciroza.

Alte simptome ale disfuncţiei hepatice

Ficatul este filtrul principal al organismului, responsabil pentru buna funcţionare a metabolismului prin procesarea și eliminarea toxinelor. Disfuncția hepatică poate fi semnalată şi de alte simptome, precum insomnia, starea de letargie sau oboseala prelungită, fără o cauză specifică.

Ficatul nu are terminații nervoase și, prin urmare, nu doare. Însă durerea în zona precostală dreaptă apare din cauza inflamației membranei seroase a ficatului mărit, precum și din cauza anomaliilor de funcționare a căilor biliare.

„Simptomele bolii hepatice includ oboseală crescută, insomnie, balonare, accese frecvente de greață și vărsături, gust amar, o limbă încărcată, senzația de greutate, disconfort și durere în hipocondrul drept. De asemenea, ar trebui să fiți atenți la semne distincte precum îngălbenirea mucoaselor și a pielii, modificarea culorii urinei (brun roşcat) și decolorarea materiilor fecale”, spune dr. Irina Strokova.

Ce analize sunt necesare?

„Dacă apar astfel de simptome, trebuie să contactați imediat un specialist – medicul de familie sau un gastroenterolog. Acesta vă va prescrie cu siguranță un set standard de analize de laborator: hemoleucograma, test de urină, coprocultură, teste biochimice, ALT, AST, GGT, LDH, fosfataza alcalină, bilirubina totală și fracționată.

O creștere a enzimelor hepatice și a altor marker specifici pot indica prezența unei patologii hepatice, însă pentru un diagnostic de certitudine pot fi necesare şi alte explorări funcţionmale, precum CT, RMN sau Fibro-Scan” a mai conchis medicul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel