Din cuprinsul articolului
Simptome care trebuie să ne trimită URGENT la CARDIOLOG. Dacă ai aceste simptome, mai ales acum, când sunt temperaturi extrem de ridicate, mergi la doctor.
România este pe primul loc în Europa ca mortalitate a populației din cauza bolilor de inimă. Ocupăm un loc fruntaș și la nivel mondial, statisticile arătând că peste 65% dintre români mor de boli de inimă.
La fiecare jumătate de oră, un român moare de infarct…
Pentru a nu deveni cifre din aceste statistici, este bine să știm care sunt principalele semne că trebuie să facem o vizită urgentă la cardiolog.
Despre simptomele cardiace pe care trebuie să le luăm ca semnale de alarmă ne-a vorbit Conf.univ.dr. Luminița Iliuță, medic primar cardiolog, doctor în științe medicale, Șef disciplină Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, Romania.
Iată ce sfaturi ne dă un medic cu experiență de 30 ani, din care 18 a lucrat ca și cardiolog în secția de chirurgie cardiacă din cadrul Institutului de boli cardiovasculare C.C.Iliescu, București.
De 12 ani este cardiolog în cadrul clinicii Cardioclass și totodată este și cadru universitar, conferențiar la Universitatea de medicină și Farmacie Carol Davila, București.
„Simptomele cardiace care trebuie sa va trimită de urgență la medicul cardiolog sunt:
a explicat medicul cardiolog.
Potrivit medicului cardiolog Luminița Iliuță, după consult și discuție amănunțită în care medicul evaluează simptomele, antecedentele și riscul cardiovascular pacientului, trebuie făcută mai întâi electrocardiograma de repaus (EKG).
Dacă medicul consideră necesar, urmează apoi și alte teste și investigații. Iată ce a explicat pentru Doctorul Zilei, Conf.univ.dr. Luminița Iliuță, medic primar cardiolog, doctor în științe medicale, Șef disciplină Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, Romania.
„Electrocardiograma de repaus(EKG) este o investigație neinvazivă utilizată pentru a înregistra activitatea electrică a inimii și este indispensabilă unui consult cardiologic complet.
Ecocardiografia sau ecografia cardiac este o metodă de diagnostic care, similar altor tipuri de ecografie, se bazează pe folosirea ultrasunetelor și a devenit o metodă de rutină în diagnosticul, aprecierea severității și ghidarea tratamentului pentru majoritatea afecțiunilor cardiovasculare.
Este folosită atât în urgențele cardiovasculare, cât și în bolile cronice, orice consultație cardiologică actuală presupunând efectuarea acestei investigații.
Monitorizarea ambulatorie (Holter) EKG presupune înregistrarea activității electrice a inimii pacientului sub forma unui traseu electrocardiografic (EKG) timp de 24 ore sau mai mult, atunci când acesta se află în viața de zi cu zi și nu în condiții de cabinet sau de spital.
Această investigație oferă astfel medicului informații despre funcționarea inimii pacientului pe tot parcursul unei zile normale de muncă, fiind astfel surprinse atât momentele mai liniștite cât si momentele mai stresante din viaţa pacienților.
Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale sau Holterul de tensiune arterială presupune măsurarea tensiunii arteriale la intervale regulate de timp și înregistarea valorilor măsurate pe durata a 24 de ore sau mai mult, atunci când pacientul se află în viața de zi cu zi și nu în condiții de cabinet sau de spital.
Monitorizarea telemetrică EKG presupune înregistrarea activității electrice a inimii pacientului la distanță, sub forma unui traseu electrocardiografic (EKG) cu durată variabilă în funcție de modul de setare (de maxim 3 minute), atunci când acesta se află în viaţa de zi cu zi şi este simptomatic (acuză palpitații, durere în piept, amețeală șamd).
Proba de efort sau testul EKG de efort este o investigație neinvazivă care presupune înregistrarea electrocardiogramei și măsurarea tensiunii în timp ce pacientul face un efort fizic dozat, cuantificat în Mets.
Astfel, testul EKG de efort poate preciza dacă durerea pe care pacientul o resimte în piept, în mâna stângă sau în spate are drept cauză afectarea (strâmtorarea – stenozarea sau astuparea – ocluzia) vaselor ce irigă muschiul inimii (arterele coronare).
Ecografia Doppler de carotide este o metodă de diagnostic care se bazează pe folosirea ultrasunetelor pentru a vizualiza arterele carotide extracraniene (arterele care duc sânge la cap).
Ecografia Doppler vasculară permite vizualizarea, sistemului arterial periferic (ecografia Doppler arterială) sau a sistemului venos periferic (ecografia Doppler venoasă)”, a explicat medicul cardiolog pentru Doctorul Zilei.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…