Din cuprinsul articolului
Simona Gherghe și-a deschis sufletul și a vorbit despre un fel de iubire pe care ea nu a cunoscut-o și pe care nici nu o să o cunoască vreodată.
„Nu sunt cea mai sociabilă persoană din lume. Orice ieşire vine la pachet cu un mare cumul de stres. Nu-mi plac mondenităţile, ceea ce, pentru profesia mea, nu e tocmai un lucru bun.
Am tot căutat să văd de unde mi se trage. Sigur, o fi şi în firea mea. Dar mai e de la ceva. Am fost copil singur la părinţi. În copilărie, carevasazică, m-am jucat mai mult singură.
Ieşeam afară, cu cheia de gât (treaba asta va trebui să le-o explic într-o zi copiilor…), aveam amici, prieteni, colegi de şcoală, dar îmi amintesc mult de jocul de una singură.
Cu păpuşile, de-a învăţătoarea, de-a gimnastică, de-a prezentatoarea, în apartamentul în care am crescut, când îi aşteptăm pe ai mei de la muncă.
Nu prea ştiam să împart jucării, pentru că nu am avut cu cine. O vreme, mi-am dorit şi eu un frate sau o soră, apoi mi-a trecut.
Probabil mă prinsesem eu că e bine şi să vină toate spre tine… Şi iată-mă, acum, adult fiind, martora unei iubiri pe care nu am cunoscut-o.
Ştiu cum e să-ţi iubeşti bărbatul, cum e să-ţi iubeşti până la adoraţie copiii, dar nu ştiu ce simt fraţii unul pentru altul.
Mă uit la Ana şi Vlad, îi văd cât sunt de legaţi, cum întreabă mereu unul de altul… chiar primul lucru, dimineaţa. Îi văd cum se joacă, cum se şi bat, cum interacţionează, cum sunt unul pentru altul, unul lângă altul.
Nu aş fi îndrăznit niciodată să visez la doi. Şi totuşi sunt #mamadedoi. Iar pentru ei e magic că se au unul pe altul. O iubire pe viaţă! Iubirea de frate şi soră… O iubire pe care eu n-o s-o trăiesc niciodată, sunt doar martoră, zi de zi.
Mă uit şi la Răzvan şi la sora lui, care sunt apropiaţi şi se ajută de fiecare dată, necondiţionat. Sper să fie la fel şi Ana şi Vlad”, a scris Simona Gherghe pe Facebook.
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…