Din cuprinsul articolului
Simona Gheorghe este în vacanță cu familia, în Grecia, însă nu este o vacanță tocmai reușită. Aceasta a avut parte de o surpriză neplăcută când fiica ei a început sa se simtă rău.
Prezentatoarea TV a fost nevoită să o ducă pe Ana la medic, pentru consultații, după ce fetiţa a început să se simtă rău. Ana a avut febră mai bine de 24 de ore, iar vedeta s-a speriat!
„E așa de simplu, uneori… Nu e nevoie decât de îmbrățișarea asta. De noi patru, împreună. Cât am tânjit după vacanța asta… Aici suntem cel mai bine. Dar nu e mereu așa ușor. Uite, de-abia ne-am liniștit acum. Ana a avut mai bine de 24 de ore de febră”, a scris Simona Gherghe pe Instagram, în dreptul unei imagini cu soțul ei și cu cei doi copii.
Pentru a afla ce se întâmplă cu fiica sa, Simona Gheorghe a mers la doi medici, iar diagnosticul pus a fost de amigdalită acută.
„Suntem în Grecia, am mers la doi medici aici, după teste și consultații, am găsit și cauza: amigdalită acută. Deja e bine, veselă, cum o știm, cu sare-n păr și greu de scos din apă, ca toți copiii”, a mai scris prezentatoarea de la „Mireasa”.
Simona Gheorghe o femeie împlinită
La ora actuală este una dintre cele mai apreciate prezentatoate din România, bucurându-se de succes atât pe plan profesional, dar mai ales personal.
Prezentatoarea a dezvăluit că venirea pe lume a celor doi copii nu a fost deloc ușoară. Simona Gherghe a reușit să rămână însărcinată abia la vârsta de 39 de ani, când a născut-o pe Ana Georgia. La doi ani mai târziu, a venit pe lume Vlad Ioan, băiatul său.
”Nu, suntem în formula completa. În plus, nici nu mai am voie, am avut două sarcini dificile. Nu mă ajută nici vârsta: am 44 de ani. Oricum, la cât de greu am rămas însărcinată, nici măcar nu îndrăzneam să visez să am doi copii…”, a declarat Simona Gherghe pe rețelele de socializare.