Sari la conținut

Simbolul cinematografiei franceze s-a stins din viață. A reușit să câștige de două ori lupta cu cancerul, însă în cele din urmă a cedat

doliu
sursa foto arhiva doctorul zilei
doliu in lumea filmului

După o carieră de 70 de ani, simbolul cinematografiei franceze, actrița Mylene Demongeot, s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani.

Actrița, militantă pentru mediu şi drepturile animalelor, s-a stins din viață în cursul zilei de 1 decembrie 2022, într-un spital din Paris, a precizat aceasta, a declarat pentru AFP reprezentanta sa de presă.

Simbolul cinematografiei franceze: Mylene Demongeot

De la trilogia „Fantomas” din anii 1960 până la trilogia „Camping” o jumătate de secol mai târziu, fiecare generaţie va avea propria sa amintire despre această actriţă îndrăgită.

Blondă, zâmbitoare, Mylene Demongeot a fost deseori comparată cu Brigitte Bardot, cu care împărtăşea dragostea pentru animale şi pentru mediu şi chiar a fost prezentată ca rivală a acesteia.

La 86 de ani, după ce a învins de două ori cancerul, apoi COVID, a jucat ultimul rol în „Maison de retraite”, o comedie cu Kev Adams şi Gerard Depardieu, unul dintre puţinele filme franceze care a depăşit două milioane de spectatori în 2022.

Boala care a măcinat-o și a ucis-o: cancer peritoneal

În octombrie 2022, Mylène Demongeot i-a adus la cunoștință lui France Dimanche reapariția cancerului ei peritoneal.

Peritoneul este o membrană care căptușește pereții interiori ai abdomenului. In caz de cancer pot fi afectate urmatoarele organe: stomacul, colonul, ovarele sau uterul. În general, cancerul peritoneal este secundar unui alt cancer.

Se pot încerca mai multe tratamente, bazate pe chirurgie sau chimioterapie. Șansele de supraviețuire variază în funcție de tratament, dar ca toate tipurile de cancer, cancerul de peritoneu poate fi fatal.

Potrivit Spitalului Universitar din Lyon, aproximativ 200 de persoane sunt afectate de cancer peritoneal în fiecare an în Franța.

Mylène Demongeot era bolnavă de câteva luni

În scrierile către France Dimanche, Mylène Demongeot a indicat că este destul de optimistă în ceea ce privește șansele ei de recuperare. După chimioterapie, ea hotărâse să apeleze în schimb la imunoterapie, considerată mai puțin invazivă.

„Avem un feedback foarte bun, sunt plină de speranță! Dacă atât de mulți oameni au scăpat, de ce nu și eu?”

Când a anunțat reapariția cancerului ei, Mylène Demongeot a spus atunci că experimentează „un nou protocol pentru a trata acest nenorocit de cancer”.

Actrița suferise deja o lungă secvență de chimioterapie în vara lui 2022.

„Eram atât de epuizată încât mi-am implorat doctorii să oprească totul”, a spus ea săptămânalului.

Mylène Demongeot intenționa să continue să filmeze în noi proiecte în cinema. Era de neconceput pentru ea să nu mai lucreze, a spus declarat pentru o publicație franceză: „Nu am absolut timp să mă îmbolnăvesc”.

Ea a spus că este oricum pregătită să lupte împotriva bolii: „Refuz să mă las învinsă, ar fi să las cancerul să câștige jocul și este exclus. Voi lupta până la capăt! nu pot muri…”

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel