Din cuprinsul articolului
Honorius Prigoană, fiul cel mare al omului de afaceri, a anunţat că tatăl lui, Silviu Prigoană, a fost deja înmormântat la cimitirul Evanghelic Lutheran.
Conform Antena 3 CNN, trupul neînsuflețit al omului de afaceri a fost depus în cavoul familei, iar ceremonia de înmormântare a fost una restrânsă, așa cum și-ar fi dorit Silviu Prigoană.
„Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurgiului nr. 4). Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru”, a transmis familia, care a mulțumit pentru mesajele de susținere primite, conform sursei citate.
Silviu Prigoană a murit subit pe 12 noiembrie 2024 în timp ce se afla la un restaurant din Bran, unde aștepta să servească prânzul. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă, iar încercările de resuscitare ale medicilor au fost în zadar, cauza decesului fiind un infarct miocardic fatal, pe fondul unor probleme de sănătate mai vechi ale acestuia.
De-a lungul vieții sale, dar mai ales în ultimele interviuri, omul de afaceri și-a exprimat dorința de a fi incinerat, însă se pare că familia nu i-a respectat această dorință. De asemenea, a făcut multe declarații controversate privind credința lui și relația cu Dumnezeu, precizând și că nu crede în Lumea de Dincolo.
„Acum fac anunțul public și că vreau să fiu incinerat. De ce aleg asta? Simplu! Nu sunt de acord cu circoteca și nu sunt colivar”, declara Silviu Prigoană într-un interviu.
Imediat după anunțul decesului, fosta soţie a acestuia, Adriana Bahmuțeanu dezvăluia că înmormântarea ar putea fi una secretă.
„Teoria mea este că ei vor să-l înmormânteze în secret și îl țin și pe copii în casă ca să participe la înmormântare. La fel cum a fost și cu socrul meu, Dumnezeu să-l ierte. Știți cum era el, nu își dorea ceva fastuos, el nu credea în Dumnezeu, era ateu. Acum, medico-legal vorbind se poate face asta. Copiii majori pot lua această decizie. Eu nu mai pot face nimic, nu mai suntem căsătoriți de zece ani și nu am putere de decizie. Ei vor decide ce se va întâmpla”, a spus Adriana Bahmuțeanu.
Silviu Prigoană lasă în urmă o avere fabuloasă, de peste 100 de milioane de euro. Antreprenorul a lăsat un testament pregătit în urmă cu mai multă vreme, iar dorința sa a fost clară: agoniseala merge către cei patru copii ai săi.
Silviu Prigoană avea 60 de ani, se pensionase de o vreme și încasa lunar o sumă importantă de la stat, de 11.000 de euro lunar.
Potrivit Click.ro, agoniseala sa cuprinde 347.000 de metri pătrați de terenuri și 21 de imobile, o parte semnificativă din această colecție fiind răspândită în diverse locații valoroase. Printre acestea se numără o proprietate în Chicago, evaluată la aproximativ 850.000 de euro.
În plus, Prigoană deținea și colecții și bunuri de lux, între care o colecție de timbre evaluată la 10.000 de euro, colecții muzicale în valoare de 100.000 de euro și o serie de ceasuri de lux estimate la 50.000 de euro. În plus, avea și obligații financiare semnificative, printre care un credit de 2,547 milioane de lei și un altul de 5,15 milioane de euro.
Prigoană a fost un personaj colorat, un om de afaceri prosper, cu un portofoliu diversificat ce include investiții în imobiliare, media și în domeniul salubrității. Între 2008 și 2012, a fost deputat.
Începând cu 1 ianuarie 2025, pensiile vor fi majorate cu 12,3%, indexare care include rata…
Un nou tranzit astrologic anunţă un sfârşit de săptămână benefic pentru patru zodii, care vor…
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti este prezentă şi în ediţia 2024…
Cercetătorii americani au făcut o descoperire despre sănătatea creierului, organul cel mai complex în care…
În cazul pensiilor mari primite fără ani de muncă efectivă, o practică frecventă în trecut…
Cristian Terheș este candidatul susținut de Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) la alegerile prezidențiale…