Mama şi siamezele Elena şi Maria, separate în urmă cu şase zile, sunt acum împreună. Ele vor mai sta aproximativ o săptămâna în spital, la terapie intensivă neonatologie, dar mama lor este acum cu ele şi le alăptează, a declarat dr. Radu Spătaru, de la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Bucureşti.
„Fetiţele sunt şi acum la terapie intensivă neonatologie, unde sunt monitorizate continuu. Starea lor este bună, dar nu putem spune că au trecut de orice pericol. Acum este mai bine, pentru că şi mama lor este cu micuţele, le alăptează, ceea ce înseamnă mult pentru un nou-născut„, a spus dr. Radu Spătaru, coordonatorul echipei care a făcut intervenţia de separare.
În ziua în care siamezele au fost operate, mama lor nu a putut să fie lângă ele, întrucât nu era restabilită după operaţia de cezariană complicată pe care a suferit-o. Imediat după ce a fost externată, mama fetiţelor a venit la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti.
„Le alăptează, chiar dacă micuţele primesc lapte şi prin biberon. Medicii speră ca fetiţele să recupereze cât mai repede şi să ia în greutate. Starea lor este staţionară. Este prea devreme să spunem că au trecut peste perioada critică, chiar dacă primele 24 de ore au fost cele mai dificile. Sunt zile mai bune şi zile mai grele„, a precizat Radu Spătaru pentru Mediafax.
Siamezele au fost născute prin cezariană, în 8 august, la Maternitatea Braşov, de o femeie de 33 de ani. Fetiţele, care erau unite prin partea inferioară a sternului, la apendicele xifoid, au fost aduse în 11 august de la Braşov la Spitalul „Marie Curie”.
Medicii de la ”Spitalul Marie Curie” din Bucureşti le-au separat pe fetiţe în 12 august, în cadrul unei intervenţii chirurgicale care s-a încheiat cu succes, după două ore.
La operaţia de separare a siamezelor a fost prezent şi medicul Dimassi Mohamad, care a monitorizat-o pe mamă pe durata sarcinii.
Întrebat dacă este adevărat că familia fetiţelor i-a cerut să fie naş, dr. Dimassi Mohamad a spus că el a dat câte unul dintre numele fetiţelor – Sarah, respectiv Maia. Astfel, fetiţele se vor numi Maria Sarah şi Elena Maia.
Ana Maria Niţu
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…