O studentă de 23 de ani din Taiwan, care a purtat timp de șase luni lentile de contact, fără să le scoată și să le curețe, și-a pierdut vederea după ce amibele i-au atacat corneea. Nu a respectat nicio recomandare ce se face de obicei celor care poartă astfel de lentile, iar consecințele au fost tragice.
Medicii au fost îngroziți când au descoperit corneea devorată de amibe, organisme unicelulare ce pot pătrunde în corpul uman și cărora le sunt propice îndeosebi mediile umede, unde se pot hrăni cu bacterii. ‘Lipsa de oxigen a distrus suprafața țesuturilor ochiului și a creat mici răni care s-au infectat’, a declarat șeful serviciului oftalmologic al spitalului Wan Fang din Taipei, capitala Taiwanului. Altfel spus, s-au întrunit condițiile ideale pentru dezvoltarea amibelor.
Tânăra ar fi trebuit să își schimbe perechea de lentile lunar și să le curețe în fiecare seară cu o soluție specială. Neștiind care ar putea fi consecințele, ea le-a purtat în permanență, chiar și la piscină.