Sari la conținut

Și ficatul doare. Medic: În caz de cancer hepatic, durerea e profundă și însoțită de acest simptom

Ficatul doare în mai multe situații. Durerea se simtă însă diferit, în funcție de afecțiune. Dacă în cazul colecistului, durerea e intensă, când vine vorba de cancer sau de ciroză, durerea e una profundă, aproape permanentă și e însoțită de încă un simptom. 

Dr. Elena Păcuraru, medic primar de medicină internă, a explicat pe pagina de Facebook cum pot fi depistate bolile hepatice și când produc simptome.

”In cazul ficatului gras sau al hepatitelor, acestea pot evolua asimptomatic perioade lungi, de aceea evaluarea medicala anuala, pentru fiecare dintre noi, este importanta,” a explicat dr. Elena Păcuraru. 

Cancer hepatic: Durere pronfundă și permanentă

Simptomele pot fi, potrivit medicului internist:

  • balonare,
  • senzatia de digestie incompleta,
  • oboseala,
  • senzatia de greutate sau durere vaga sub grilajul costal drept.

”Atunci cand durerea este intensa si se insoteste de greata si varsaturi, ne putem gandi la o colecistita acuta, pe fondul calculilor biliari.Cand durerea este profunda, aproape permanenta si se insoteste de lipsa poftei de mancare si scadere in greutate, putem suspiciona un cancer hepatic sau evolutia spre ciroza a unei hepatite.

In stadiile avansate poate sa apara cresterea in volum a abdomenului prin acumularea de lichid, edeme, icter, tendinta la sangerare (nazala, hemoroidala, aparitia de vanatai fara motiv),” atrage atenția dr. Păcuraru.

Diagnosticul bolilor hepatice este, de cele mai multe ori, usor. Examenul clinic, analizele obisnuite de sange si ecografia abdominala conduc, potrivit medicului, la diagnostic per primam in majoritatea cazurilor. Uneori se recurge la analize de laborator speciale, in cazul hepatitelor autoimune sau la tomografie sau examinare RMN cand ecografia suspicioneaza cancer hepatic sau de cai biliare.

”Cand vorbim de decompensarea unei boli hepatice, avand in vedere instalarea tardiva in evolutie a simptomatologiei, controlul medical anual este esential, mai ales pentru persoanele la risc: obezii, diabeticii, persoanele infectate cu virusul hepatitic B sau C,” mai menționează specialistul în medicină internă.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel