Şi eu ţin regim, dar nu slăbesc este întrebarea pe care ne-o punem de multe ori. Legătura dintre felul în care arăţi şi felul în care te simţi nu este una întâmplătoare. Poţi avea rezultate bune din punct de vedere fizic, dar deloc în plan psihic. Or schimbările exterioare ar trebui să însoţească şi schimbări de ordin psihologic. Cele două trebuie să se acompanieze.
Este vorba de relaţia pe care o ai cu tine, iar în ea se reflectă forma ta fizică. Blocajele emoţionale îţi vor sabota toate eforturile făcute pentru a arăta cum ţi-ai dorit şi vor conduce în scurt timp la un comportament alimentar păgubos şi alegerile alimentare nepotrivite.
Slăbitul trebuie să fie o consecință a eliberării personale, după cum aceasta din urmă ar trebui să se bazeze pe credinţe de la care să nu abdici şi care te vor împiedica să mai mănânci dezordonat, compulsiv, inconstant, emoţional, cu stres sau de plictiseală ori pentru a te calma.
Doctorul Mihaela Bilic explică, de altfel, bazându-se nu doar pe cunoştinţe temeinice în nutriţie, ci şi pe experienţa în lucrul cu pacienţii care au trecut pragul cabinetului său, cum funcţionează lucrurile.
„(…)dietele nu funcţionează, dietele nu sunt rezolvarea la problemele noastre. După o dietă sau mai multe diete repetate nu reuşeşti decât să-ţi pierzi cu totul contactul cu propriul tău organism. El nu mai ştie să ceară, tu nu mai ştii să-l asculţi. Noi nu mai mâncăm cu simţurile, noi mâncăm cu mintea, iar mintea nu este concepută să monitorizeze această relaţie, ea oboseşte, se bazează pe voinţa care este ceva ce se epuizează”.
Specialiştii spun că nu este suficient să mâncăm sănătos dacă în timpul mesei ne grăbim, facem o altă activitate şi nu suntem atenţi la gust, la miros sau la culoarea alimentelor. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul stresului.
P.S. Pentru cei care nu au aflat, a apărut Evenimentul Istoric!