Sforăitul, tratat prin metode minim-invazive

Clinica Ex-medica, din Capitală, pregătește de anul viitor un proiect inedit: deschiderea unui cabinet ORL, în care se vor putea efectua consultații și intervenții chirurgicale cu aparatură de ultimă generație, inclusiv pentru cei care sforăie

De mult cochetam cu ideea de a extinde activitatea şi în sfera ORL. În plus faţă de facilităţile unui examen ORL în condiţiile unor echipamente moderne, avem posibilitatea de a completa consultaţia cu o videoendoscopie efectuată cu un fibroscop subţire, de generaţie nouă, cu imagine de claritate maximă, obţinută cu o mini cameră HD. Se pot astfel explora și vizualiza atât de către medic cât și, de ce nu, de către pacient, zone greu accesibile vederii: fosele nazale, faringe, laringe și corzi vocale”, explică dr. Răducu Stănciulescu, medic primar ORL, doctorul care va consulta şi va opera în cabinetul care îşi va deschide porţile la începutul anului viitor, în Strada Dragoş Vodă, numărul 22, Sector 2, Bucureşti.
Cum decurge o intervenție cu un generator de radiofrecvență
În noul cabinet urmează să fie făcute și intervenții chirurgicale minim invazive. Ce înseamnă mai exact asta? „Sunt persoane care acuză obstrucţie nazală. Cauzele pot fi multiple. Dacă au deviaţie de sept, rezolvarea este numai chirurgicală, în condiţii de spital. Dacă au ceea ce se cheamă hipertrofie de cornete, soluţia este micşorarea acestor structuri intranazale prin metode mai agresive, considerate clasice, fie chirurgical, fie cu electrocauterul sau laserul. În cabinetul ORL din Clinica ExMedica se va folosi un generator de curenți de înaltă frecvență care va permite efectuarea unei intervenții, cu deranj minim, de reducere a cornetelor nazale. Prin această tehnică se acţionează asupra structurii interioare a cornetelor, lăsând suprafaţa lor intactă. Intervenţia se face sub control endoscopic, cu anestezie locală, inflamaţia iniţială se retrage în câteva zile, suferinţa este minimă”, mai explică specialistul ExMedica.
De ce sforăim?
Metoda se recomandă şi celor exas­peraţi din cauza sforăitului.
„Cauzele care produc sforăitul şi, uneori, oprirea respiraţiei în timpul somnului sunt, pe lângă obstrucţia nazală, conformaţia favorizantă a gâtului, obezitatea şi cele legate de vălul palatin – care este fie prea lung, fie prea flasc. Cu ajutorul aceluiași radiocauter se efectuează o scurtare și rigidizare a vălului palatin, la pacienţii la care se apreciază că vor beneficia de pe urma metodei”, ne lămureşte medicul expert.

Ce oferă noul cabinet

l Consultaţii corecte şi complete
l Tratamentul medicamentos al afecţiunilor ORL
l Tratarea sforăitului şi a apneei în somn (oprirea respiraţiei în timpul somnului )
l „Pe de altă parte, putem rezolva probleme ORL complexe, de la chirurgia tumorilor la chirurgia endoscopică sinusală, de la chirurgia estetică şi corectoare a nasului la microchirurgie laringiană, însă în condiţii de spital”, mai spune medicul ORL Răducu Stănciulescu.

De ce este periculoasă dependența de picături

Multe persoane, de frica operaţi-ilor sau a tratamentelor mai com­plexe, intră în cercul vicios al administrării de picături care desfundă nasul. „Pe moment picăturile dau satisfacţie. Te ajută să respiri mai bine, însă, dacă abuzezi, ajungi să nu te mai simţi bine fără picături, pui din ce în ce mai mult, apar obişnuinţa şi dependenţa şi afectarea mucoasei nazale. Nu în ultimul rând, dacă sunt folosite mult timp, au şi efecte vasoconstrictoare generale cu tulburări circulatorii şi hipertensiune”, avertizează medicul ORL Răducu Stănciulescu. Doctorul recomandă folosirea picăturilor cel mult o săptămână şi tratarea cauzei care generează problema.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

7 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

8 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: