Sari la conținut

Sfinții 40 de mucenici, model de bărbăție sfântă. Ziua de azi nu e motiv de beție, ci de post și rugăciune

Obiceiul celor 40 de pahare care te fac bărbat ar trebui convertit în obiceiul de a face 40 de metanii pentru cinstirea lui Hristos, în aceste vremuri tulburi.

Este apelul părintelui Dimitrie Ivașco de la Schitul Straja. El îndeamnă toți creștinii la post și rugăciune în această zi când obiceiurile menționează consumul a 40 de pahare cu vin. Sfinții mucenici nu ar trebui să fie motiv de pierdere a minților, ci tocmai, de regăsire și de cinstire.

Părintele Ivașco spune că pentru fiecare Sfânt Mucenic ar trebui făcută câte o metanie mare. ”Și asta ar fi prea puțin, spune părintele, dar totuși ar fi mai mult decât nimic. Și mai ales…. mai mult decât nimicuri.”

Astăzi, 9 Martie, la Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici se deschid mormintele şi porţile Raiului, conform credinței populare. Este o zi în care cei trecuți în neființă trebuie pomeniți.

Este ziua când ne putem bucura de gustul delicios al tradiționalilor mucenici muntenești, fierți, și de cel al mucenicilor moldovenești, copți.

Sfintii 40 de Mucenici au patimit in localitatea Sevastia din Armenia, in vremea domniei imparatului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldati care au marturisit ca sunt crestini si din acest motiv au refuzat sa jertfeasca idolilor. Pentru marturisirea credintei in Hristos, cei 40 de mucenici au fost supusi la multe chinuri, ca in cele din urma sa fie scufundati intr-o apa aproape inghetata de langa cetate.

Precum tinerii din Babilon au invins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au invins frigul si gheata lacului de langa Sevastia. In acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de crestini au biruit moartea, primind in chip vazut cununile muceniciei, potrivit site-ului crestinortodox.ro.

Însă puterea credinței a trecut mai degrabă drept vrăjitorie, iar mucenicii au fost uciși într-un final.

Cei 40 au savarsit astfel, intr-o dimineata de martie, intr-o cetate mica din Armenia, lupta cea buna, si sunt pomeniti astazi, ca si atunci, ca simbol al biruintei mucenicesti, pomeniti fiind fara incetare in Imparatia lui Hristos, fiecare dupa numele lui: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie.

Potrivit tradiţiei, în ziua de 9 martie, gospodinele prepară mucenici, care pot fi pregătiţi ca o prăjitură cu miez de nucă şi miere sau un aluat în forma cifrei opt, fiert în apă cu mirodenii şi nucă. Mucenicii se împart la rude, vecini, oameni sărmani, pentru pomenirea celor morţi, dar şi pentru belşugul viitoarelor recolte.

Se mai spune că, în această zi, poarta cerului se deschide şi moşii se întorc între cei din care s-au ridicat. Situarea acestei sărbători în preajma echinocţiului nu este întâmplătoare, pentru că, în viziunea populară, trecerea între cele două lumi se poate face numai urmând drumul Soarelui.

Sărbătoarea mucenicilor trebuie pusă şi în legătură cu pregătirea pământului pentru noul an agricol şi a uneltelor necesare.

Tot pe 9 martie se încheie perioada cunoscută ca „zilele babelor” şi începe săptămâna moşilor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel