Din cuprinsul articolului
Sfecla roșie este un aliment renumit în medicina alternativă. Aceasta este săracă în calorii, însă conține o multitudine de vitamine și minerale esențiale pentru buna funcționare a organismului. De asemenea, aceasta are proprietăți care luptă eficient împotriva inflamațiilor și țin sub control tensiunea arterială.
Această legumă rădăcinoasă conține, din punct de vedere nutrițional, aproximativ 43 de calorii, 88% apă, 1.7g de proteine, 9.6g de carbohidrați, 6,8g de fructoză, 2,8g de fibre și 0.2g de grăsimi, pentru 100 de grame de produs.
De asemenea, asigură organismului următorii nutrienți esențiali:
vitamina B9 (acid folic): 20% din dzr*;
– vitamina C: 6% din dzr;
– mangan: 16% din dzr;
– potasiu: 9% din dzr;
– magneziu: 6% din dzr;
– fosfor: 4% din dzr;
– fier: 4% din dzr.
*doza zilnică recomandată
Aceasta este bogată și în betanină, pigmentul care oferă acestui aliment culoarea inconfundabilă. Specialiștii susțin că betanina este responsabilă pentru eliminarea colesterolului „rău” (LDL) și, de asemenea, protejează ADN-ul.
Iată ce beneficii are sfecla roșie asupra sistemului imunitar!
Ajută sistemul digestiv
Aceasta este bogată în fibre, o ceașcă cu sfeclă conținând în jur de 3.4g. Fibrele sunt esențiale pentru tractul digestiv, ajungând în colon, acolo unde au rolul de a “hrăni” bacteriile bune. Acest efect contribuie la menținerea sănătății sistemului digestiv, prevenind constipația, ulcerul, obezitatea și boala inflamatorie a intestinului.
Menține sănătatea creierului
Nitrații din compoziția sfeclei roșii pot îmbunătăți funcțiile mentale și cognitive prin dilatarea vaselor de sânge, și implicit prin creșterea cantității de oxigen care ajunge la creier. Sfecla roșie ajută, în mod particular, la îmbunătățirea fluxului sangvin către lobul frontal al creierului, zonă asociată cu luarea deciziilor și folosirea memoriei, scrie vegis.ro.
Stimulează imunitatea
Sfecla roșie furnizează corpului zinc, cupru, fier, vitamina A și vitamina C, toate implicate în procesul de apărare al organismului. Vitamina A crește producția de anticorpi și stimulează globulele albe care combat infecțiile, în timp ce fierul este esențial pentru transportul oxigenului către celule, țesuturi și organe.
Reduce hipertensiunea
Datorită conținutului ridicat de nitrați, sfecla roșie are un rol semnificativ în reducerea tensiunii arteriale cu 4-10 mmHG după doar câteva ore de la consum. Efectul pare să fie mai vizibil în cazul tensiunii sistolice, dacă este consumată crudă. În organism, nitrații proveniți din legume sunt transformați în oxid nitric, o moleculă care dilată vasele de sânge și reduce tensiunea arterială.