Care este cel mai bun regim pentru a pierde în greutate şi a ţine la distanţă bolile? Aceasta este întrebarea care ne macină pe toţi la un moment dat.
Răspunsul experţilor este unul surpinzător: uită de cuvântul dietă! Potrivit acestora micile schimbări ale stitlului de viaţă sunt mult mai efuiciente decât orice dietă.
Doi oameni de ştiinţă — Sherry Pagoto de la University of Massachusetts Medical School şi Bradley Appelhans de la Rush University Medical Center din Chicago — lansează un apel pentru încetarea aşa-numitelor „războaie ale dietelor”, pentru că toate sunt la fel de bune (sau rele) în a-i ajuta pe oameni în lupta contra kilogramelor în plus.
„Cantitatea de resurse investite pentru a studia ce mâncăm este incredibilă, iar ani de cercetări sugerează că nu contează prea mult, cât timp cantitatea totală de calorii este redusă”, declară Appelhans. „Ce contează cu adevărat este cum mâncăm şi alte câteva aspecte din stilul de viaţă, cum ar fi activitatea fizică şi comportamentele de susţinere care îi ajută pe oameni să rămână pe acest drum pe termen lung”, adaugă cercetătorul.
Cercetătorii citează numeroase studii care demonstrează un succes moderat al diferitelor tipuri de diete care se concentrează asupra macronutrienţilor: proteine, grăsimi sau carbohidraţi. Indiferent de dietă, fără o schimbare a stilului de viaţă, kilogramele în plus se depun la loc.
În schimb, mai multe cercetări recente — precum Finnish Diabetes Prevention Study şi China Da Qing Diabetes Prevention Study — au arătat că la mai mulţi ani după finalizarea studiului participanţii continuau să aibă o greutate mai mică şi o incidenţă mai redusă a diabetului, acest lucru datorându-se faptului că aceştia au fost învăţaţi cum să slăbească prin schimbarea stilului de viaţă.
Pagoto afirmă că schimbările de comportament au trei aspecte:
– sfaturile referitoare la dietă: cum să controlăm porţiile, cum să reducem consumul de alimente bogate în calorii,
– sfaturile referitoare la activitatea fizică: cum să stabilim obiective şi cum să facem sport în siguranţă
– sfaturi referitoare la modificarea comportamentului: cum să ne monitorizăm singuri, cum să rămânem motivaţi.
„Dieta folosită în schimbarea stilului de viaţă poate fi low-fat, low-carb etc. Nu contează”, spune Pagoto. „De fapt, cel puţin un studiu a făcut o comparaţie asupra schimbărilor de viaţă cu o dietă cu puţine grăsimi versus o dietă cu puţini carbohidraţi, iar rezultatele nu au arătat să existe vreo diferenţă. Elementul cheie este modificarea stilului de viaţă”, adaugă expertul.
Pagoto este de acord că o dietă vegetariană este asociată cu un risc mai mic de îngrăşare şi de afecţiuni cardiovasculare. Un studiu amplu care a inclus 70.000 de adventişti a demonstrat că vegetarienii şi pesco-vegetarienii trăiesc mai mult decât consumatorii de carne. Dar acest lucru nu înseamnă că o dietă vegetariană este singura schimbare pentru un stil de viaţă sănătos.
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…